Toamna se numără atelierele creative la Strada Copiilor

0

Toamna se numără atelierele creative la Strada Copiilor -ediţia a III-a-

Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD) lansează cea de-a treia ediţie a proiectului Strada Copiilor. Acesta va avea loc în perioada 21-28 septembrie şi se derulează în cadrul festivalului cultural în aer liber, Strada de C’Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară Carol I şi Fundaţia Universitară Carol I. Ateliere de creaţie, de street art, evenimente, concursuri, lectură la iarbă verde şi invitaţi speciali vor transforma pentru o săptămână str. Boteanu într-un spaţiu al interactivităţii, jocului şi educaţiei la indemâna celor mici şi celor mari. Accesul la toate activităţile este gratuit.

Logo Strada Copiilor

Continuând proiectul iniţiat în urmă cu doi ani, de promovare a artelor şi culturii, IMDD organizează “Strada Copiilor”, care reuneşte activităţi destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 – 14 ani şi adolescenţilor. Proiectul urmăreşte dezvoltarea unui model de educaţie non-formală şi popularizarea conceptului de învăţare prin joc şi joacă.

Programul evenimentului include ateliere ateliere de desen şi pictură, atelier de modelaj, colaj, atelier de confecţionare obiecte hand-made, atelier de street art, sesiuni de lectură la iarbă verde. Toate activităţile sunt supravegheate de voluntarii IMDD, iar atelierele sunt susţinute de invitaţi speciali: artişti care îi vor îndruma pe cei mici în descoperirea tainelor fiecărei activităţi. Programul complet al activităţilor este disponibil online, atât pe siteul www.imdd.ro, cât şi pe siteul www.stradadecarte.ro, în secţiunile dedicate Străzii Copiilor.

Alături de programul destinat celor mici, Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă organizează cea de-a cincea ediţie a dezbaterilor Educaţie la firul ierbii, tema din această toamnă fiind „Apa este viaţă!”. Dezbaterea va aduce împreună reprezentanţi ai mass media, ai organizaţiilor neguvernamentale şi companiilor.  Tinerii vor fi încurajaţi să îşi exprime opiniile şi să fie cât mai activi în cadrul discuţiei.

Strada de CArteContinuând eforturile de implicare socială, IMDD va organiza şi anul acesta campania de strângere de cărţi “Fiecare copil merită să citească – Donează o carte!”. Toţi participanţii la Strada Copiilor şi Strada de C’Arte sunt încurajaţi să ofere în dar cel puţin o carte în spaţiul special amenajat, iar toate donaţiile primite în timpul evenimentului vor merge către organizaţii şi centre pentru copii.

Accesul este gratuit la toate activităţile prevăzute în program, iar participanţii vor primi diplome şi premii pentru implicarea lor în diferitele activităţi propuse. Noutăţi privind desfăşurarea atelierelor şi evenimentelor pot fi urmărite atât la secţiunea Ateliere@Stradă Copiilor, cât şi la secţiunea Evenimente@Stradă Copiilor sau la secţiunea Media Room – Comunicate de presă, toate disponbile online pe siteul www.imdd.ro. De asemenea, informaţii pot fi regăsite şi pe pagina de Facebook a IMDD, www.facebook.com/institutuldemanagement.sidezvoltaredurabila.

 

Despre Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă

Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD) este o organizaţie non-guvernamentală, care promovează şi sprijină valoarea, excelenţa şi calitatea în societatea românească. Direcţiile strategice pe care şi le-a asumat sunt: TIC, Dezvoltare Durabilă, Dezvoltare Comunitară şi Formare şi Dezvoltare Profesională. IMDD se află în coordonarea ONU şi a iniţiat o serie de proiecte, printre care: Dezbatarea  “Rolul guvernării electronice în dezvoltarea durabilă”, cercetare internaţională cu privire la dezvoltarea durabilă, Strada Copiilor în cadrul Străzii de C’Arte, seria de dezbateri “ Educaţie  la firul ierbii”  etc.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează