Titu Toncian vernisaj la Ghețărie / Mogoșoaia

0

La palatul lui Brâncoveanu de la Mogoșoaia continuă – prin efortul curatorilor si al artiștilor – programul expozițional.

În beciul Ghețăriei, la Foișor, în Cuhnie și la parterul cu ferestre către lac expun artiști de seama din generațiile ’70, ’80 si 2000.

Duminica, 13 septembrie vă invităm sa fiți alături de Brâncoveanu și de artiști, în speranța că cinstea, adevărul, frumusețea și binele vor învinge.

Doina Mândru

Duminica, 13 septembrie 2015, la ora 17, la Ghețărie (Palatele Brâncovenești) Titu Toncian, artist ceramist şi experimentalist al Generaţiei ’80, Profesor Universitar Doctor la secția de ceramică-sticlă-metal, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, prezintă la ceas aniversar expoziția Călătoria 60. Curatoriată de Raluca Băloiu, expoziția va fi deschisă publicului de doamna Doina Mândru.

unnamed

„Reprezentant al Generației Optzeciste, Titu Toncian s-a format ca ceramist la universitatea clujeană, manifestând o reală efervescență creatoare în condițiile unei cezuri ideologice. În ambianța profesoarei sale Ana Lupaș, Toncian nu s-a limitat la o formă de expresie sau alta, demersul său artistic, experimentul, constituind „o necesitate interioară perfect motivată conjunctural și o componentă a propriului spirit, adusă ca un exercițiu util în consolidarea propriei opere”, după cum însuși afirmă. Artistul clujean a fost activ în cadrul Atelierului 35 „printre puținele forme ”la suprafață” ale unei reale efervescențe creatoare, altfel aflată în condiția de ”underground” (Adrian Guță, Texte despre Generația ‘80 în artele vizuale, editura Paralela 45, 2009, pag 123).

Alături de direcția neoexpresionistă care a structurat vizibil generația anilor ’80, Magda Cârneci identifica filonul alternativ al artei procesuale (Magda Cârneci, Artele Plastice în România, 1945-1989, Polirom 2013, pag 125, pag 132), filon denumit în epocă „artă intermedială” datorită utilizării mai multor medii artistice (pictură, obiect, fotografie, colaj, instalație, video) și a materialelor neconvenționale (ibidem, pag 131). În acest tip de discurs intermedial ar putea fi încadrate lucrările: Alcătuiri TT (1982), Situații T (1983) și Stratificări (1988), dar și instalațiile mai recente cu neon și argilă asemeni Memoriei locului I (1997) și II (2010).

Pe de altă parte, în lucrările sale din porțelan sau argilă, Titu Toncian abordează un neoexpresionism figurativ asupra căruia intervine cu pigmenți (brun, albastru, ocru). Lucrarea aniversară Călătoria 60 prezintă centauri acefali cu copii adosați. Expresie a contrastelor și metaforă a intelectului versus sensibilului și instinctualului, dispunerea ordonată a centaurilor amintește de armata de teracotă. Titu Toncian face referire la armata dinastiei Qin, simbol al valorilor spirituale și sociale. Adrian Guță asocia neoexpresionismul din limbajul plastic al lui Toncian, unui vocabular Neue Wilde (Adrian Guță, Arta (cultura) alternativă (II), East Side Story, Observator Cultural, nr 254-255/ 2005). Prin variate mijloace de expresie, Toncian ilustrează valori metaforice, simbolice și spirituale.” Raluca Băloiu, curator

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează