Tineri din 6 județe dezbat pentru o viață sănătoasă

0

Timp de o săptămână, începând de astăzi, 26 august, până la data de 1 septembrie 2013, elevii din ciclul gimnazial, liceal și universitar, din județele Sălaj, Călărași, Prahova, Teleorman, Brașov și București, participă la seminarul din cadrul proiectului ,,Dezbaterea tinerilor pentru o viaţă sănătoasă”. Scopul proiectului este de a crea un cadru de interacțiune și de dezbatere pentru tineri, pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos și a antreprenoriatului.

Pentru al doilea an consecutiv, ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă creează un cadru propice pentru interacţiune, învăţare activă şi exersarea unor obiceiuri sănătoase, în rândul tinerilor. Temele dezbaterii de anul acesta vor fi sportul, ca o activitate de consolidare a echipei, socializare, consolidare a valorilor, motiv de implicare în comunitate, şi impactul obiceiurilor alimentare asupra mediului. Principala activitate a proiectului ,,Dezbaterea tinerilor pentru o viaţă sănătoasă”este seminarul educațional, desfășurat săptămâna aceasta, în staţiunea Cheia, județul Prahova. Proiectul este posibil datorită finanțării oferite de Uniunea Europeană, prin programul Tineret în Acțiune, și sponsorizării oferite de compania TenarisSilcotub.DTpVS

Proiectul va implica 100 de participanţi, din 6 județe, care, pe parcursul seminarului, vor participa la dezbateri despre provocările de a avea un stil de viață sănătos, în societatea noastră, training-uri, jocuri de rol şi brainstorming-uri, dar şi evenimente în aer liber, activități sportive, drumeții montane și competiții.

În cadrul evenimentului, tinerii vor lucra în echipă, pentru conceperea ghidului “Viață tânără și sănătoasă” – un ghid făcut de tineri pentru tineri, pentru un stil de viață sănătos. Participantii vor învăţa să-şi formeze abilități antreprenoriale de bază și îşi vor însuși cunoștințe despre întreprinderile sociale, se vor implica într-un dialog cu reprezentanți ai administrațiilor locale şi ai altor organe de decizie, din zonele în care locuiesc, privind problemele și soluțiile necesare pentru ca tinerii să aibă un stil de viață sănătos și oportunități profesionale.

 De asemenea, participanții din zonele rurale (12 localități din 4 județe) vor lucra la dezvoltarea unor planuri de acțiune, care să le permită identificarea unor practici agricole sustenabile, în rândul micilor producători locali de alimente, iar participanții din mediul urban (5 orașe) vor lucra la dezvoltarea unor planuri de acțiune pentru a putea studia piața potențialilor cumpărători de alimente sănătoase, produse local. Activităţile practice gândite de participanți, în cadrul seminarului, vor fi implementate în comunitățile din care participanții fac parte, în toamna anului 2013.

Acest proiect este o continuare a „Dezbaterii tinerilor pentru mediu”, derulată în luna august 2012, ce a avut drept scop îmbunătățirea cunoștințelor legate de mediu ale tinerilor, dezvoltarea de către aceştia a unor proiecte de protecţie a mediului, ce au fost puse in aplicare in toamna anului 2012, şi dezvoltarea manualului „Cum să fii responsabil ca tânăr în problemele de mediu”.

Mai multe detalii despre proiect pe tineripentrumediu.ro.

Dezbaterea tinerilor

Facebook

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează