TIME MANAGEMENT TRAINING

0

“Eat a live frog first thing in the morning and nothing worse will happen to you the rest of the day.”
Mark Twain

Despre training

În ziua de azi, un training dedicat managementului timpului are drept obiectiv identificarea activităţilor pline de sens pentru individ, tocmai pentru că această resursă este una limitată. Aşadar, acest training, dedicat gestionării uneia dintre cele mai importante resurse pe care le avem se dovedeşte a fi util doar dacă ne ajută să treacem din zona de teorie în cea de practică.

Chiar dacă s-au scris sute de cărţi pe această temă, vom lucra folosind concepte de bază, pe care le vom aplica situaţiei în care te afli tu, acum. La sfârşitul acestui training vei obţine informaţii care te vor ajuta să găseşti timpul necesar pentru acele activităţi pe care tu le consideri ca fiind cele mai importante pentru tine.

DSC_0306-1
A doua parte a zilei va fi dedicată înţelegerii procesului prin care poţi să-ţi transformi programul dacă reuşeşti să-ţi faci noi obiceiuri şi … de ce ne este atât de greu să facem aceste schimbări în rutina zilnică.

Pe parcursul training-ului vom:
• Trece în revistă noţiuni teoretice de bază despre time management;
• Defini ce este cu adevărat important pentru noi;
• Identifica „hoţii de timp”;
• Lupta împotriva indeciziei;
• Avea în vedere practica managementului de timp: cum ne facem noi obiceiuri.

Te rugăm să ţii cont de faptul că vei putea să aplici noţiunile teoretice doar dacă vii cu un program concret al activităţii tale de zi cu zi. Îţi recomandăm să alegi una dintre cele mai reprezentative zile ale săptămânii şi să notezi fiecare activitate pe care ţi-o planifici şi durata acesteia. Acest mic plan va fi primul pas către o mai bună organizare a timpului tău.

Adu-ne la training această mică temă şi vei primi un cadou. Nu va fi un cec în valoare de un milion de dolari, dar te va ajuta şi cu siguranţă îţi va produce un zâmbet.

Cine poate să aplice şi cât costă?

Acest training este dedicat tuturor ONG-urilor înregistrate în România, motiv pentru care acest training este gratuit. Totuşi, dacă participanţii doresc, vor avea posibilitatea să facă o donaţie. Noi sugerăm suma de 30 RON care acoperă costurile acestui training.

PROGRAM

Joi, 25 februarie 2016
10:00 – 16:00
Romanian American Foundation, strada Gina Patrichi 6, Bucureşti.

Aşteptăm aplicaţiile voastre voastre până luni, 22 februarie, ora 17:00, iar cei 15 candidaţi selectaţi vor fi anuntaţi pe parcursul zilei de marţi, 23 februarie prin email.

TRAINER

ALEXANDRU CĂRUNTU – este trainer, coach şi are mai mult de 18 ani experienţă acumulată în corporaţii multinaţionale. A lucrat în mai multe domenii, FMCG, retail şi telecom, îndeplinind mai multe funcţii în vânzări, colectare, servicii clienţi şi resurse umane – dezvoltare şi învăţare. Alexandru a absolvit Facultate de Electronică şi Telecomunicaţii şi s-a specializat în vânzări, managementul performanţei, cultură organizaţională şi dezvoltare personală. El crede cu tărie că în raniţa fiecărui soldat se află potenţialul unui general şi face tot ceea ce poate pentru a-şi susţine această credinţă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează