Testări IQ la nivel internațional pentru selecția copiilor supradotați

0

Centrul Gifted Education lansează programul de testări IQ pentru selecția la nivel internațional a copiilor cu abilități înalte. Anul acesta copiii vor avea două opțiuni pentru prima dată: să învețe la Școala de Excelență (singurul program academic din România pentru copiii supradotați) sau la școala Leonardo Gifted Education (școala britanică internațională de nivel primar cu program normal, dedicată în exclusivitate copiilor supradotați).

Giftedu_testare_facebook_2048x2048px_text-mai-mare

Programul de testări IQ pentru copii de peste 6 ani face parte din cel mai amplu proiect realizat în România, dar și la nivel internațional, de susținere a copiilor cu abilități înalte, și a fost lansat în țara noastră în 2010.  În același an, 835 de copii din România au fost testați în cadrul Proiectului Pilot de Testare a Inteligenței copiilor la nivel internațional, iar 40% dintre aceștia (338 de copii) au fost identificați cu intelect superior. Totodată, același studiu a aratăt că 63% din participanții la testarea internațională au obținut scoruri ce îi situează în primii 5-10% dintre copii de aceeași vârstă, ceea ce denotă un intelect de nivel superior sau capacități intelectuale peste medie. Procentul este cu atât mai important cu cât acesta semnalizează nevoia educației diferențiate și a unor politici educaționale care să susțintă valorificarea potențialului înalt al acestor copii, conform Recomandării 1248/1994 a Parlamentului European și a Legii 17/2007 care prevede educația copiilor și tinerilor cu potențial înalt.

Testările vor avea loc în București, in str. Berzei nr. 22, în următoarele zile: 15.03 (duminică) ora 14.00, 18.04 (sâmbătă) ora 9.00, 26.04 (duminică) ora 14.00, 2.05  (sâmbătă) ora 9.00 și 17.05 (duminică) ora 14.00.

Înscrierile pentru testare se realizează online pe: http://giftededu.ro/calendar-2015, unde se găsesc și informații legate de nevoile copiilor supradotați și un prim punct de informare pentru părinți.

Identificarea supradotării din timp este la fel de esențială ca și cu orice altă direcție de excepționalitate. Părinții sunt, de obicei, primii observatori ai comportamentului de supradotare și tot ei sunt cei care pot lua decizia testării de unde și importanța observarii și implicarii părinților în acest process, sunt de părere specialiștii. De asemenea, copiii supradotați au risc social înalt datorită nevoilor lor speciale care nu sunt asigurate în sistemul obișnuit de educație, mai adaugă experții. Pentru ca un copil să se dezvolte la întregul său potențial, este nevoie de parinți activi, bine informați și pregătiți, care recunosc abilitățile copiilor lor și îi susțin în învățare și le cunosc nevoile speciale.

“Statistic vorbind, România are printre cei mai mulți copii supradotați din Uniunea Europeană, iar acest program pe care l-am lansat are menirea de a-i descoperi, pentru a ii sustine cu o educație diferențiată. Parlamentul European recomandă țărilor membre educație diferențiata și politici educaționale care să susțintă valorificarea potențialului înalt al acestor copii. Centrul Gifted Education estimează că există peste 190.000 de copii supradotați academic cu vârsta sub 15 ani în Romania – aproximativ 6% din numărul total al elevilor (sursa estimării: NAGC – National Association for Gifted Children; procentul este aplicat la populatia de 3,211 milioane copii sub 15 ani cf. INS: Comunicat de presa nr 143 din 26.06.2012). Un număr impresionant. Care este incidența copiilor supradotati in Romania? Estimăm ca în fiecare clasă de 30 de copii se pot găsi minim 1-2 copii supradotați intelectual”, declară Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează