Telekom Romania susţine cea de-a cincea ediţie a Semimaratonului Gerar, prima competiţie pentru alergători din anul 2015

0

Cea de-a cincea ediţie a Semimaratonului Gerar, prima competiţie pentru alergători din anul 2015, va avea loc pe 25 ianuarie în Bucureşti. La eveniment sunt invitaţi toţi iubitorii de mişcare de peste 18 ani, dornici să-şi testeze limitele indiferent de condiţiile meteorologice. Competiţia este susţinută de Telekom Romania, ca parte a campaniei „Mişcarea face bine”, în cursă înscriindu-se mai multe vedete Dolce Sport – canalul de sport a Telekom Romania – printre care și Iulian Miu, Florin Căruceru şi Pompiliu Constantin.

Participanţii vor putea lua startul la una dintre cele trei probe: cros de 3,6 km, cros de 10,8 km și semimaraton de 21 km. Probele de cros sunt destinate participanţilor individuali, în timp ce proba de semimaraton este o probă colectivă, care se adresează echipelor formate din câte trei alergători (trei băieţi pentru clasamentul masculin, două fete şi un băiat/ doi băieţi şi o fată pentru clasamentul mixt sau trei fete pentru clasamentul feminin).

Gerar

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Club Sportiv „Ro Club Maraton” şi Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia „Bucharest Running Club” şi are drept scop promovarea alergării în aer liber, chiar şi în condiţii extreme.

Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport și susținător al campaniei „Mișcarea face bine”, afirmă: „La început de an, lansăm codul magenta de alergare pentru că ne dorim să fim îndrăzneţi, dar şi echilibraţi, activi, dar şi sănătoşi. Mesajul nostru către toţi românii este că mişcarea face bine şi nu ţine cont de vreme, cu condiţia să ne luăm măsurile corecte de precauţie. Am ieşit din 2014 cu un concurs de ciclism pe malul Dunării, iar acum, în luna lui Gerar, vrem să facem performanţă la semimaraton. Vom fi şi noi prezenţi, nu doar în calitate de partener principal al evenimentului, ci şi ca participanţi, cu echipele proprii. Mult succes tuturor!”.

„Semimaratonul Gerar este o competiţie aparte, presupune un grad de dificultate mai mare în comparaţie cu alte competiţii de gen, având în vedere condiţiile de iarnă. Cu toate acestea, ne bucurăm să vedem că sute de oameni participă an de an la eveniment şi foarte mulţi alergători aşteaptă cu interes cursa pentru a-şi depăşi performanţele în situaţii extreme”, declară Gabriel Solomon, Asociaţia „Ro Club Maraton”.

Competiţia se va desfăşura în Campusul Universităţii Politehnica în ultima duminică din luna ianuarie, conform tradiţiei. Mai multe detalii despre eveniment, înscrieri şi regulament sunt disponibile pe website-ul dedicat competiţiei, www.gerar.ro, sau pe platforma online a campaniei „Mişcarea face bine”, www.miscareafacebine.ro.

Despre „Mişcarea face bine”

„Mişcarea face bine” este o campanie pro-sănătate prin sport şi dietă corectă, demarată de Dolce Sport în anul 2011.

Dolce Sport, televiziunea de sport a Telekom Romania, este prezentă pe piaţa audiovizualului din România din 2010. În timp, conţinutul Dolce Sport a fost transmis pe patru canale SD (Dolce Sport 1, Dolce Sport 2, Dolce Sport 3 şi Dolce Sport 4) şi două HD (Dolce Sport 1HD şi Dolce Sport 2HD). Programele acestora pot fi urmărite şi prin intermediul platformei Telekom TV Web & Mobile.

Telekom Romania este un brand de telecomunicaţii care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, pentru o comunitate mare de clienţi, cu aproximativ 10 de milioane de contracte de servicii. Brandul Telekom Romania este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi COSMOTE România.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează