Teatrul Național din Belgrad și Opera din Budapesta, la Bucharest Opera Festival

0

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy, producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie).

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

https://youtu.be/qiWHOIHrIJo

(Spot BOF, concept video: Virgil Oprina/ Opera Națională București)

Bucharest Opera Festival se va desfășura în perioada 16 iunie – 24 iunie pe scena Operei Naționale București. Festivalul a devenit un eveniment anual şi va propune publicului bucureştean 9 spectacole diferite în 9 seri consecutive, oferindu-i ocazia de a cunoaşte performanţele în domeniu ale instituţiilor naţionale de profil aflate în subordinea Ministerului Culturii, cărora li se alătură ca invitaţi, de această dată, Opera Brașov, Opera Maghiară de Stat din Budapesta și Teatrul Național din Belgrad.

Sâmbătă, 17 iunie, ora 19:00, Teatrul Național din Belgrad prezintă spectacolul „Manon Lescaut” de G. Puccini, realizat în coproducţie cu Opera Madlenianum, sub bagheta maestrului Stefano Romani (Italia), regia fiind semnată de Pier Francesco Maestrini (Italia).

Unul dintre secretele lui Puccini era alegerea extrem de atentă a libretelor. Fiind un creator cu un instinct teatral perfect, Puccini simţea scena, căuta conflicte dramatice puternice, având un adevărat cult pentru marile gesturi, pentru strigătele disperate ce apar în urma marilor pasiuni. Iată cum definea Puccini secretul oricărui succes teatral: „Sunt trei legi atunci când este vorba despre teatru: să stârneşti interesul, să surprinzi şi să emoţionezi”. De aceea, nu este surprinzător faptul că lucrări precum Manon Lescaut sunt atât de populare în continuare, captând prin originalitatea inspiraţiei muzicale, care o face să rămână şi azi un reper al literaturii lirice. Rolul Manon Lescaut este unul dintre cele mai complexe din repertoriul de operă, frumuseţea ei, amestecul de eleganţă înnăscută şi naivitate naturală, alături de lăcomia, sau mai degrabă rapacitatea fratelui ei, reprezentând cadrul întregii intrigi. Premiera triumfală cu Manon Lescaut, petrecută cu câteva zile înaintea celei cu ultima capodoperă a lui Verdi, Falstaff, a fost considerată în epocă drept un simbol al predării ştafetei de la bătrânul maestru Giuseppe Verdi, către tânărul lui succesor, Giacomo Puccini.

https://www.youtube.com/watch?v=lHvASBZhT-w

(Trailer: Manon Lescaut” de G. Puccini, Teatrul Național de Operă și Balet Belgrad – Madlenianum Theater & Opera)


Teatrul Național din Belgrad, reuneşte practic trei companii – de teatru dramatic, operă şi balet – fiind una dintre cele mai prestigioase instituții culturale din Serbia. Clădirea Teatrului Național de Operă și Balet din Belgrad este un monument arhitectonic remarcabil, cu o arhitectură grandioasă și o fațadă impunătoare. Construită în stil neorenascentist, clădirea emană eleganță și rafinament. Sala principală de spectacole, cu o acustică excelentă și o capacitate generoasă, oferă un cadru ideal pentru reprezentațiile de operă și balet. Repertoriul liric acoperă o gamă largă de opere clasice și contemporane, precum și spectacole de balet tradițional și modern. Cu o moștenire culturală remarcabilă și o prezență vibrantă în peisajul artistic, Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad reprezintă un important pilon al vieții culturale din Serbia.

Madlenianum Opera and Theatre a fost fondat în 1997 ca prima operă private din această parte a Europei. Fondator şi mecena al teatrului este doamna Madlena Zepter, ale cărei investiţii în cultură şi artă o fac a fi cel mai important donator şi mecena, ca persoană fizică, din acest domeniu nu numai din Serbia ci din Europa în general. Madlenianum a fost organizat ca un model de teatru muzical modern, fără ansamblu permanent, dar cu sediu, echipă tehnică, organizatorică şi administrativă complete.

Vineri, 23 iunie, ora 19:00, Opera Maghiară de Stat din Budapesta prezintă spectacolul „Pelleas și Melisande” de C. Debussy. În 2022, după o absență de jumătate de secol de pe afiş, singura operă a lui Claude Debussy, Pelléas et Mélisande, a revenit în repertoriul Operei de Stat din Budapesta. Intriga poveștii poate aminti spectatorilor de Tristan și Isolda, pentru că implică, de asemenea, un bărbat în vârstă care stă în calea a doi tineri îndrăgostiți ai căror sentimente reciproce îi vor costa viața. Acest titlu, aproape lipsit de acțiune scenică propriu-zisă, se desfășoară în zona de graniță dintre vis și realitate, ceea ce a stârnit interesul lui Debussy.

https://www.youtube.com/watch?v=tAboKPZAju4

(Trailer: Pelléas și Melisande” C. Debussy (Opera Maghiară de Stat din Budapesta)

Opera de Stat din Budapesta este principala instituție culturală din Ungaria unde diferite genuri artistice sunt în egală măsură prezentate publicului începând cu înființarea sa în 1884, având în acest moment trei sedii. Clădirea în stil neorenascentist din Budapesta a sediului principal, o capodoperă construită de Miklós Ybl, a fost redeschisă după aproape cinci ani de restaurare și modernizare în martie 2022. Clădirea istorică îi primește vizitatorii și publicul cu un repertoriu clasic în continuă actualizare, în timp ce noua locație recent inaugurată, Eiffel Art Studios, oferă o selecție de producții contemporane și dans modern. Pe lângă cântăreții maghiari și în ultimii ani pe scena Hungarian State Opera au urcat soliști de renume internațional, printre care Erwin Schrott, Jonas Kaufmann, Plácido Domingo, Bryn Terfel sau René. Baletul Național Maghiar (singura companie de balet clasic din Ungaria), condusă de fostul dansator de balet internațional Tamás Solymosi, se poate mândri cu un repertoriu care include coregrafii clasice și dans contemporan. Orchestra Operei de Stat din Ungaria, cea mai veche orchestră din Ungaria, este condusă de directorul muzical principal Balázs Kocsár. De-a lungul istoriei sale îndelungate, mari dirijori precum Gustav Mahler, Otto Klemperer, Serio Failoni sau, mai recent, Pinchas Steinberg, Michel Plasson, Philippe Auguin, Michael Schønwandt, Péter Eötvös, Frédéric Chaslin, Alain Guingal, Antonello Allemandi și Pier Giorgio Morandi și-au pus amprenta asupra acesteia. Indiferent dacă ești pasionat al operei, baletului sau concertelor clasice, vei găsi cu siguranță o reprezentație care să-ți satisfacă gusturile și chiar să îți depășească așteptările.

Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară și nu numai în context internaţional, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

Programul festivalului:

  • Vineri, 16 iunie, ora 19:00 – „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, dirijor Ethan Schmeisser (Opera Națională București)

  • Sâmbătă, 17 iunie, ora 19:00 – „Manon Lescaut” de G. Puccini (Teatrul Național de Operă și Balet Belgrad – Opera Madlenianum)

  • Duminică, 18 iunie, ora 19:00 – „Castelul lui Barbă Albastră” și „Mandarinul miraculos” de B. Bartók (Opera Maghiară din Cluj Napoca)

  • Luni, 19 iunie, ora 19:00 – „Pescuitorii de perle” de G. Bizet (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța)

  • Marți, 20 iunie, ora 19:00 – „Bal la Savoy” de P. Abraham (Opera Națională Română Timișoara)

  • Miercuri, 21 iunie, ora 19:00 – „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart (Opera Braşov)

  • Joi, 22 iunie, ora 19:00 – „Văduva veselă 2.0” de F. Lehár ( Opera Națională Română din Iași )

  • Vineri, 23 iunie, ora 19:00 – „Pelléas și Melisande” C. Debussy (Opera Maghiară de Stat din Budapesta)

  • Sâmbătă, 24 iunie, ora 19:00 – „Kiss me Kate” de C. Porter ( Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian București)

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.