TEATRUL ION CREANGĂ VĂ INVITĂ SĂ PUNEȚI FAPTE BUNE ÎN GHETUȚE

0

Teatru in ghetute . Teatrul Ion Creanga

2-5 decembrie 2015 / Sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă

Str. General Constantin Budișteanu nr. 24, Sector 1, București

Program – Laboratorul de cadouri: 11.00 – 19.00

Între 2 și 5 decembrie Teatrul Ion Creangă organizează cea de-a doua ediție a proiectului Teatru în ghetuțe, o campanie socială menită să îi încurajeze pe copii să facă fapte bune și să vină în sprijinul micuților care au nevoie de ajutor. Campania se desfășoară la sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă, aflat pe Str. General Constantin Budișteanu, nr. 24, unde se vor strânge donații pentru copiii care provin din familii aflate pe stradă și pentru copiii de la Centrul Maternal Casa Agar.

Timp de 4 zile, sediul Teatrului Ion Creangă se va transforma într-un Laborator de cadouri, unde cei mici, însoțiți de părinți sau bunici, pot aduce hăinuțe, ghetuțe și jucării, care vor fi împachetate cu multă grijă în cadrul unor ateliere speciale de bricolaj, pentru a fi așezate în tolba lui Moș Nicolae. Atelierele de fapte bune vor avea loc zilnic, între orele 11.00 și 19.00, iar pentru ajutorul oferit, tinerii spiriduși vor avea parte de o surpriză.

Duminică, 6 decembrie, cu sprijinul Samusocial din România și al Asociației Touched România, cadourile vor ajunge la cei peste 100 de copii care au mare nevoie de ele.

Campania „Teatru în ghetuțe” a fost inițiată în decembrie 2014, cu scopul de a ajuta copiii care provin din medii defavorizate și de a le oferi un motiv de bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În 2015, Campania se desfășoară atât la sediul administrativ al Teatrului, cât și în 4 școli partenere (Liceul German Goethe, Școala Gimnazială „I. Heliade Radulescu”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” și Școala Gimnazială „Ion Dumitriu”), unde vor fi colectate donații oferite de elevii unităților de învățământ.

Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează