Teatrul care schimbă orașul / joi, 26 februarie

0

O nouă reprezentație în cartierele bucureștene a piesei de teatru 4m2: joi, 26 februarie, ora 19.00, în incinta Restaurantului Ring, lângă cinematograful Favorit.

10440277_864727240257755_4217286877871319085_n

După reprezentația piesei de teatru 4m2 din cartierul Lacul Tei, care a adus împreună peste 70 de bucureșteni, un nou spectacol se va juca în cartierul Drumul Taberei (zona Favorit). Grupul cetățenesc „Inițiativa Favorit” va găzdui spectacolul joi, 26 februarie, de la ora 19.00, în incinta Restaurantului Ring, lângă cinematograful Favorit (Drumul Taberei nr. 28).

 Această piesă de teatru (trailer „4m2” aici: https://www.youtube.com/watch?v=0xZOUdpGlgc ) a apărut la inițiativa Centrului de Resurse pentru participare publică – CeRe, din dorința de a stimula spiritul civic al locuitorilor Bucureștiului prin artă. Piesa este inspirată din activitatea unor grupuri de inițiativă active la nivelul Capitalei și ilustrează modul în care cetățenii pot convinge autoritățile publice să intervină în decizii publice, pentru rezolvarea diverselor probleme din comunitate (construcții care sufocă orașul, defrișări abuzive ale spațiilor verzi, lipsa transparenței decizionale a administrației în relație cu cetățenii etc).

Despre piesa de teatru „4 m2” :

  • Piesa a fost realizată în urma unui set de întâlniri dintre echipa de scenariști și cetățeni din grupurile de inițiativă din Lacul Tei, Callatis-Drumul Taberei și Favorit, grupuri susținute de CeRe prin programul de organizare comunitară.
  • Piesa de teatru este pusă în scenă cu sprijinul unei echipe de actori profesioniști, majoritatea colaboratori ai teatrului Bulandra.

Echipa piesei:

  • Distribuția: Mirela Gorea, Ana  Ioana Macaria, Profira Serafim, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu, Alexandru Fifea
  • Costume – Doina Pop
  • Mișcarea scenică – Mihaela Culda
  • Text și regie – Catinca Drăgănescu și Ioana Petre

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali. CeRe este înființată în anul 2006 și are numeroase proiecte în derulare. Detalii pe www.ce-re.ro și facebook.com/participare

Inițiativa Favorit este un grup de inițiativă cetățenească, format din oameni obișnuiți din cartierul Drumul Taberei – zona Favorit, care își dorește îmbunătățirea traiului din această zonă. Membrii grupului încearcă de mai bine de 4 ani să convingă autoritățile publice să reabiliteze clădirea fostului cinematograf Favorit într-un Centru Cultural pentru comunitate.  Grupul de inițiativă a luat naștere în luna mai 2010 cu sprijinul CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, în cadrul programului de organizare comunitară.

Această piesă de teatru este realizată în cadrul proiectului “Bucureștiul civic – pentru cetățeni cu simț critic”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.  Conţinutul piesei nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi  norvegiene accesaţi  www.eeagrants.org

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează