203
Website: https://alicebooks.ro/
Ce se întâmplă când lași în urmă Bucureștiul, îți pui rucsacul în spate și mergi singur, prin caniculă, timp de o lună? Uneori ajungi la destinație. Alteori ajungi, fără să-ți dai seama, mai aproape de tine.
Împăcare pe Via Transilvanica, debutul editorial al jurnalistei Anca Iosif, publicat de Editura Alice Books, în colecția Yesterday, este povestea a peste 700 de kilometri parcurși singură, printr-o Românie pe cât de spectaculoasă, pe atât de reală: printre păduri și animale sălbatice, stâne și oi, sate și oameni, dar mai ales printre propriile frici, comparații, așteptări și blocaje.
Ce a împins-o, de fapt, la drum a fost o stare de amorțeală acumulată în ultimii ani, într-un oraș mare, în care natura – atât de importantă în alte perioade ale vieții ei – dispăruse aproape complet. Tratamentul era cel evident: „Mi-am zis că să pornesc pe un drum, fizic, mi-e singura șansă să mă scutur din amorțeală”, cum povestește Anca Iosif. „Să fug spre natură și să recuperez mulți kilometri deodată, prin păduri. Să mă bată vântul, să mă prindă ploaia, să mă plâng de căldură, să mă bâzâie țânțarii. Să mă umplu de praf și noroi. Să transpir șiroaie.”
Cei 700 de kilometri devin, practic, un spațiu suspendat și separat de cotidianul autoarei, în care își face cadoul timpului și al drumului. Cartea devine un jurnal intim în care autoarea, în timp ce merge, face pauze sau se pregătește de final de zi, încearcă să-și răspundă la mai multe întrebări amânate de prea mult timp.
Una dintre forțele cărții vine tocmai din sinceritatea cu care Anca Iosif vorbește despre senzația atât de familiară de a fi „în urmă” față de ceilalți.
În jurul nostru, oamenii își cumpără case, își schimbă mașinile, fac copii, emigrează, investesc și avansează în carieră. Iar noi, uneori, ne uităm la toate acestea și ne întrebăm dacă nu cumva ar trebui să facem același lucru.
„Ei fac un copil, eu fac ce fac și-s cu rucsacul în spate. Ei se duc la all-inclusive; eu mă duc cu gândul la locuri mai puțin bătute. Ei își schimbă mașina, eu tot n-am permis. Ei știu cât să lase vinul la decantat, eu încă încerc să înțeleg dacă titlurile de stat sunt și de mine. Ne vedem, ne oglindim, eu cu impresia că sunt în urmă la viață, ei așteptând o poveste captivantă.”
