Tasuleasa Social prezinta Via Maria Theresia

0

Tășuleasa Social prezintă Via Maria Theresia: Redescoperirea și Competiția, două filme scurte în regia lui Andrei Dăscălescu, luni, 15 iunie, la ora 19:00 la Cinema Studio din București.

În data de 15 Iunie Asociația Tășuleasa Social împreună cu Raiffeisen Bank România organizează un eveniment deosebit în cadrul căruia vor putea fi vizionate două scurt-metraje despre Drumul și Maratonul Via Maria Theresia intitulate Redescoperirea și Competiția. Evenimentul va avea loc la ora 19.00, în București, la Cinema Studio. Scurtmetrajele, filmate în decorul natural și sălbatic al Munților Călimani sunt semnate de către Andrei Dăscălescu iar invitații speciali vor fi Alin Uhlmann Ușeriu, Președintele Asociației, Steven Van Groeningen, Președintele Raiffeisen Bank România.

AFIS_VMT[3]

Începand cu anul trecut, în data de 08 august, Asociația Tășuleasa Social împreună cu Raiffeisen Bank România organizează Maratonul Via Maria Theresia, destinat tuturor iubitorilor de sport și natură. Maratonul, aflat în acest an la ediția 2.0, se desfășoară pe un drum tematic construit în timpurile Împărătesei Maria Theresia, la vechea graniță a Imperiului Austro-Ungar din Munții Călimani. În anul 2014, Asociația Tășuleasa Social, cu sprijinul Raiffeisen Bank, a refăcut acest drum. Timp de peste 100 de zile, 250 de voluntari au montat 395 de borne și 465 de momâi din piatră, undeva în creierii munţilor, pe o potecă frumoasă care cândva era drum, la o altitudine de 1.700 de metri. În total, au fost 42 de kilometri de curăţat şi marcat. Tăşuleasa Social s-a mutat în Munţii Călimani, unde a lucrat la redescoperirea drumului pe care istoria l-a croit aici.

Astfel, Tăşuleasa vrea să atragă atenţia turiştilor, drumeţilor şi sportivilor asupra acestui colţ de ţară şi de rai, de o excepţională curăţenie şi frumuseţe naturală. Proiectul „Via Maria Theresia” are mai multe obiective. Primul şi cel mai important se referă la creşterea conştientizării importanţei naturii, a pădurilor şi a parcurilor naţionale, dar şi a practicării sporturilor în aer liber. Cel de-al doilea obiectiv se referă la promovarea şi punerea în valoare a unui drum – monument istoric – contribuind, în acest fel, la educaţia tinerilor. În subsidiar, promovarea Parcului Naţional Călimani şi dezvoltarea turismului montan au ca obiectiv scăderea infracţiunilor forestiere, datorită prezenţei în teren a unui număr cât mai mare de turişti, drumeţi şi sportivi. Partenerul proiectului, Raiffeisen Bank creează, de asemenea, şansa de participare la programele specifice asociaţiei Tăşuleasa Social în Pădurea Pedagogică pentru 200 de copii.

Tășuleasa Social aniversează anul acesta 15 ani de existență fiind asociația prin excelenta dedicată voluntariatului și educației tinerilor prin dragostea și grija față de natură. În acest spirit, toate proiectele noastre vizează acțiuni concrete prin care putem aduce tinerii la un loc pentru a învâța și lucra împreună, pentru a dobândi deprinderi și cunoștințe despre natură, protecție, ecologie. Principalele proiecte Tășuleasa Social sunt: acțiunile anuale de împădurire împreună cu voluntari, taberele de copii din campusul nostru, Maratonul Via Maria Theresia, Școala de Mers pe Munte, Camionul de Crăciun.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează