Târgul de Florii 3 – 5 aprilie 2015

0

Printre bunele obiceiuri de primăvară ale Muzeul Țăranului se numără și Târgul de Florii, la care vă invităm să luați parte anul acesta, de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie, între orele 10 dimineața și 6 seara.

afis_Targul de Florii

Pe lângă numeroasele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul să-i întâlniți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării.

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea.

Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

Obiceiuri din bătrâni:

Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea sa mănânce plăcinte.

Însă mama lui n-avu când să facă și să îi dea plăcinte de mâncat, și Lazăr muri de dorul plăcintelor. Și ziua, în care a murit el, era o zi e sâmbătă.

Mama lui, văzând aceasta, se întristă și începu a plânge și a zice:

– Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea, care nu face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.

Și de atunci fac femeile întotdeauna în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.

În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie.

Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.

De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști.

Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos.

Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite.

Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea.

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TV City, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 24Fun, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.iqool.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, festivaluri-romanesti.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează