Târgul de Crăciun – bucurii cu pasiune

0

Exploratorii Pasiunii împreuna cu Incubator 107 vă invită Sâmbătă 20 decembrie între orele 11:00 – 19:00 la Târgul de Crăciun – bucurii cu pasiune, în strada Traian 107, la mansardă.

Grupul nostru s-a născut din pasiune pentru viață, pasiune pentru anumite activități și pasiune pentru oameni. Vrem să împărtășim cu voi această pasiune și bucuria sărbătorilor de iarnă, așadar vă așteptăm cu o cană de vin fiert, prăjiturele și zumzet de veselie pentru a admira creațiile mâinilor noastre pasionate. Din pasiunea noastră s-au născut cadourile voastre, de la noi veți pleca cu ceva pe placul vostru sau al celor dragi, cu un cadou, cu o poveste, cu căldura în suflet, cu o experiența de impărtășit și altora.

Exploratorii ne vor spune povești de sărbătoare cu ajutorul figurinelor decorative și al decorațiunilor din carton, vom asculta istorisirile unor obiecte de mobilier renegate de alții și readuse la viață, personaje din fimo își vor face apariția în călătoria noastră și vom putea deveni chiar noi personaje colorându-ne pielea cu hena și purtând cosițe împletite. Basmele vor fi accesorizate cu bijuterii zămislite de mâini dibace și vor prinde culoare prin colaje, desene și picturi. Vom fi fericiți de balauri și vise rele cu dreamcatchere vesele, și ne vom apăra de boli și stări neplăcute cu uleiuri și tincturi medicinale. Și pentru a duce povestea un pas mai departe, ne vom ocupa și de Reciclare creativă , luptând astfel de partea binelui.

Sună tentant, nu-i așa? Vă așteptăm deci să petrecem împreuna ziua de 20 decembrie la Târgul de Crăciun – bucurii cu pasiune, în str. Traian 107, la mansardă.

Afis

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează