Târg de „Sfântul Dumitru” la Muzeul Satului

0

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 26 – 28 octombrie 2012 la Târgul de „Sfântul Dumitru”, patronul şi protectorul acestui spaţiu de tradiţie şi spiritualitate românească.

Odinioară numit Sânmedru, sărbătoarea Sfântului Dumitru, marchează al doilea sezon pastoral, iernatul, când natura şi fiinţa se pregătesc de hibernare pentru a renaşte în primăvară.  În opoziţie cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul.

În cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă, onorurile militare …în echipament de epocă, teatru, expoziţie de fotografie, parada costumelor de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi (vineri, 26 octombrie, ora 14.00)

Pe 27 octombrie, graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, vom găzdui un moment de dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.

Produsele din gastronomie tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio – miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri vor aştepta târgoveţii atraşi de aromele de toamnă prezentate.

Meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi realizate de ei, spre bucuria celor care le vor privi şi cumpăra.

Urăm un călduros „La mulţi ani” tuturor celor care poartă numele de Dumitru, Dumitra şi le oferim acces gratuit (pe bază de buletin) în zilele de 26 – 27 octombrie.

 

Deschiderea – vineri, ora 12.00

Program – sâmbătă – duminică – 9.00 – 18.00

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează