Tabere în centrul Capitalei, soluția ideală pentru dezvoltarea copiilor în timpul verii

0

Șase săptămâni de tabere urbane, pentru copiii de grădiniță și ciclu primar

Taberele urbane tematice sunt soluția ideală pentru petrecerea de către copii a unui timp de calitate, pe perioada verii.

Șase săptămâni ce cuprind 12 asemenea programe, reunite sub numele “De-a v-ați ascunselea prin lume” și dedicate în totalitate sustinerii și dezvoltării copiilor cu abilități înalte (supradotați), au loc în perioada 3 iulie – 11 august 2023, în Capitală, la sediul școlii Romanian Gifted School (RGS), din Strada Măgura Vulturului 77-79. Copii sunt sprijiniți, astfel, să își petreacă vacanța într-un mod distractiv, captivant și educativ, iar părinții sunt lipsiți de preocuparea privind locul în care să-i lase pe cei mici și activitățile în care să îi angreneze cât timp ei sunt la serviciu.

Taberele urbane se adresează copiilor între 2 și 10 ani (grădinită și ciclul primar-clasele 0-IV) și au la bază curricula școlii Romanian Gifted School. Activitățile din cadrul acestora se concentrează pe dezvoltarea inteligenţelor multiple (naturalistă, kinestezică, spaţială, socială, lingvistică, logică și emoţională) și urmăresc doi piloni extrem de importanți: explorarea şi autocunoaşterea.

Copiii care vor participa la aceste programe de vară își vor dezvolta toate simțurile, imaginația și creativitatea, prin trăirea unor experiențe inedite, alături de cei de-o vârstă cu ei, cu care împărtășesc aceleași pasiuni, vârstă și grad de cunoaștere a lumii înconjurătoare.

La Romanian Gifted School,  oferim sprijin comunității și părinților care sunt în căutarea de soluții alternative pe perioada vacanței școlare. Prin participarea la taberele noastre urbane, copiii vor dobândi nu doar cunoștințe și competențe, ci și încredere în sine și deschidere către lumea înconjurătoare. Își pot explora și dezvolta pasiunile și abilitățile lor unice. Așteptăm, cu drag, cât mai mulți copii să se înscrie. Aceste tabere sunt locuri unde se nasc vise și aspirații, unde se consolidează prietenii și se formează amintiri de neuitat”, a declarat Simona Mitrea, fondator și director educațional Romanian Gifted School.

Program și costuri

Fiecare tabără durează cinci zile, iar programul zilnic de activități se desfășoară între orele 8.30 și 16.00. Trainerii specializați ai RGS au pregătit numeroase activități interactive individuale sau de echipă, atât în interior, cât și în exterior, care îi vor ajuta pe copii să-și folosească la capacitate maximă abilitățile personale sau să descopere altele noi sau mai puțin antrenate.

Un copil poate fi înscris în una sau mai multe dintre taberele urbane RGS, iar programele complete ale acestora se găsesc pe website-ul Romanian Gifted School – https://bit.ly/42qYFW4

Costul unei tabere (cinci zile) este de 180 euro, pentru copiii între 2 și 6 ani și 250 de euro pentru copiii între 6 și 12 ani. Prețul include activitățile, masa de prânz și gustarea de după-amiază. Programul zilnic 8.30-16.00 se poate extinde, pentru un cost suplimentar, pînă la ora 18.00, dacă există cel puțin 10 copii pentru care să se solicite această prelungire. În timpul suplimentar (orele 16.00 – 18.00), copii sunt doar supravegheați, fără a desfășura activități colective specifice taberei, ci doar unele individuale. Taberele pot fi achiziționate online, de pe website-ul Romanian Gifted School.

Înscrierea la una sau mai multe tabere urbane RGS se poate face pentru copiii care au parcurs deja sau sunt programați pentru o vizită de evaluare a abilităților lor. O programare pentru o asemenea evaluare se poate face online, aici https://bit.ly/43gC7IZ

Tabere pentru copii între 2 și 6 ani

Șase dintre cele 11 tabere urbane de vară RGS sunt dedicate grupei de vârstă 2-6 ani. Temele acestora sunt diverse, se vor parcurge într-un cadru jucăuș și vizează:

  • explorarea emoțiilor, creativitatea, lumea interioară a copiilor și exprimarea gândurilor și trăilor (tabăra Castelul lumii mele, 3-7 iulie);

  • acumularea de cunoștințe de geografie, cultură și obiceiuri ale unor țări din Africa

(tabăra Călător prin lume, 10-14 iulie);

  • educația muzicală a preșcolarilor, acumularea de informații despre istoria muzicii și instrumentele muzicale specifice diferitelor civilizații (tabăra Globul muzical, 17-21 iulie);

  • acumularea de cunoștințe despre natură, mediul înconjurător, importanța plantelor (tabăra Împrietenește-te cu un copac, 24-28 iulie);

  • poveștile și jocurile de rol, o sursă extraordinară de informații despre diversitate culturală, formarea limbajului și dezvoltarea proceselor gândirii. Se parcurg, printre alte activități, povești de pe meleaguri românești (Ion Creangă), urmate de unele de peste mări și țări, de Frații Grimm sau H. C. Andersen.

(tabăra Harta poveștilor lumii, 31 iulie-4 august);

  • cunoștințe despre galaxii, planete și globul pământesc, prin jocuri interactive

(tabăra Mic în lumea mare, 7-11 august).

Tabere pentru copii între 6 și 10 ani

Cinci tabere RGS sunt dedicate copiilor din ciclul primar, clasele 0 – IV (6-10 ani). Prin activități prietenoase, jocuri de rol, povești și alte tipuri de jocuri, vor învăța despre:

  • o minte sănătoasă și exprimarea emoțiilor și gândurilor, deschiderea spre iubire, acceptare și iertare și legătura copiilor cu cei din jur, cu locuri, lucruri și oameni. Tabăra se va încheia cu o vizită într-un loc special din București, unde se va explora și se vor afla mai multe despre cum un copil poate trăi în armonie cu natura și pentru a reuși astfel să fim mereu în armonie cu el însuși (tabăra Castelul lumii mele, 3-7 iulie);

  • cum s-a format poporul român, cine au fost dacii și romanii, care au fost marii voievozi ai României și cum au influențat domniile lor istoria României. După o serie de activități

(desen, scriere, jocuri) care vor aduce în atenția copiilor însemnele voievozilor, stemele Țărilor Române, poemele lui Mihai Eminescu și George Coșbuc, tabăra se va încheia cu o cu o vizită la Muzeul Național de Istorie a României.

(tabăra Cine suntem? Dacii, romanii, românii, 24-28 iulie);

  • istoria muzicii și instrumentele muzicale specifice diferitelor civilizații (Europa, Asia – China, India, Japonia, Mongolia etc. –, America de Sud, Africa), muzica clasică și compozitori ai lumii, cum se compune un cântec, pornind de la cuvinte date Compunerea de către copii a unui cântec, pornind de la cuvinte date. Se vor face jocuri teatrale care includ muzică și ritm și vorbire muzicală (tabăra Globul muzical, 17-21 iulie);

  • natură / păduri / copaci, importanța plantării unui copac, importanța naturii și a apei și rolul protector al omului față de natură. Se vor culege materiale, crengi căzute, pietre etc., pentru realizarea de obiecte artistice și experimente științifice, se va picta și se va face modelaj după elemente din natură, se vor construe căsuțe pentru păsări

(tabăra Împrietenește-te cu un copac, 24-28 iulie);

  • continente, orașe, deșerturi, podișuri, situri arheologice, civilizații, călătorii imaginare în țări și epoci diverse (tabăra Harta poveștilor lumii, 31 iulie-4 august);

  • istoria explorării spațiului cosmic, galaxii, planete, activitatea NASA și a telescopului James Webb, dar și a Stației Spațiale Internaționale, tehnologii de explorare a spațiului cosmic. Se va vorbi și despre colonizarea planetei Marte și, de asemenea, prin jocuri, desene și scris, se vor crearea noi planete și galaxii, după dorințele fiecărui copil: poziționare, sateliți, relief, vulcani, specii, chiar civilizație (tabăra Mic în lumea mare, 7-11 august).

Mai multe informații despre fiecare tabără urbană, aici:

Despre: Romanian Gifted School (RGS – www.giftedschool.ro) a fost înființată în 2020 și urmează un curriculum internațional (Bacalaureat internațional și britanic), este acreditată ca BSO (British School Overseas) de PENTA International și este candidată ca școală IB pe Diploma Programme (International Baccalaureate) și IALDS (SUA).

RGS pune la dispoziție patru programe în care copiii gifted se pot încadra: grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu. Predarea se face în limba engleză. Accentul se pune pe dezvoltarea psiho – emoțională a copilului prin activități coroborate cu pshihologia vârstelor, țînându-se cont de cele trei vârste ale copilului cu abilități înalte, care reies din evaluarea inițială: vârsta biologică, vârsta cognitivă și cea emoțională.

Fondator și director educațional al școlii este Simonei Mitrea, trainer și doctorandă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, București, cu tema „Programe pentru copii cu abilități înalte – accelerare și dezvoltare holistică”.

RGS înseamnă și:

Peste 600 de copii testați psihometric, până în prezent

Are în portofoliu: un premiu internațional – top 100 Education Leaders / GFEL (Global Forum for Education & Learning), Dubai 2019, o nominalizare la Gala Excelenței în Management (revista Capital) și a fost declarată una dintre cele mai inovatoare companii de către Business Magazin și Ziarul Financiar.

În școală activează peste 40 de traineri și specialiști din diverse domenii. RGS are legături extinse cu mentori din Statele Unite, Europa, Canada

Școala dispune de singurul curs din România certificat de Ministerul Educației pentru psihopedagogia copiilor cu abilități înalte și este afiliată WCGTC (World Council for Gifted and Talented Children).

Contact:

📍 București, Strada Măgură Vulturului 77-79, Sector 2

📞 0730 512 861

Web: giftedschool.ro

https://www.facebook.com/RomanianGiftedSchool2020

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.