Swimathon București 2022 a avut loc sâmbătă, la bazinul Dinamo. 381 de oameni s-au întrecut în lungimi de bazin, pentru 25 de proiecte din comunitate. Campania de donații continuă până pe 10 iulie.

0

Sâmbătă, 18 iunie, Fundația Comunitară București a organizat ediția a zecea a celui mai mare eveniment sportiv cu strângere de fonduri din România, Swimathon București. Timp de 8 ore, echipele de fundraiseri au înotat în total 166 de kilometri. Înotători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane publice, seniori și copii au făcut echipă și au folosit înotul ca pretext pentru a susține cele 25 de organizații pentru care se strâng bani. În total, peste 1.000 de oameni, înotători și suporterii lor, au participat la evenimentul organizat cu susținerea unei echipe formate din 65 de voluntari.

Bazinul olimpic Dinamo a fost cuprins de atmosfera de comunitate și de urale, vuvuzele, scandări și încurajări. Evenimentul a fost moderat de Ramona Dumitrescu și Ionuț Bodonea și a fost împărțit în 8 serii de înot. Fiecare participant a primit medalia Swimathon București, iar performanțele de înot și de fundraising au fost răsplătite cu premii speciale.

Până în prezent, s-a strâns suma totală de 711.000 lei de la peste 5.500 de donatori. Organizațiile au în continuare nevoie de sprijin pentru a-și atinge obiectivele. Campania de fundraising continuă până pe 10 iulie 2022. Donațiile se fac pe www.swimathonbucuresti.ro, prin plata cu cardul sau transfer bancar.

Cum a fost la bazin?

Vladimir Drăghia a revenit anul acesta la Swimathon București în calitate de antrenor de echipă și a oferit medaliile primei serii de înotători.

Ștefan Floroaica, sportiv și reality-show star, a înotat alături de echipa lui, dar a acceptat și provocarea de a înota fără să vadă, pentru a înțelege experiența echipei paralimpice de nevăzători Climb Again, care va urca pe vârful Aconcagua, de peste 7.000 de metri: ”Îmi plac oamenii care fac sport, îmi plac oamenii care fac bine, îmi place că suntem aici împreună să strângem bani pentru cei care au nevoie.”

Dan Ștefan, co-fondator Autonom, a făcut valuri alături de echipa Antreprenori la apă: ”E senzațional că Swimathon București crește de la an la an. În strângerea de fonduri, cel mai bine a mers implicarea de la organizatori, faptul că ne vin mesaje care ne ajută și că fac tot felul de lucruri să ne facă viața mai ușoară nouă. ”

Oana Marinescu, consultant comunicare strategică a înotat alături de o echipă de profesioniști în comunicare: ”E superbă atmosfera, cu veselie. Când mă ia frigul, mă încălzesc aplauzele și râsetele din tribune și, chiar dacă nu sunt toate pentru mine, mă bucur de ele.”

Nicolae Butacu, fost înotător olimpic, a făcut performanță și din strângerea de fonduri: ”Fundraising-ul a fost simplu. Am sunat persoană după persoană, cam un sfert sau jumătate din agendă: prieteni, colegi, de toate.”

Radu Atanasiu, decan al Bucharest International School of Management, a venit pentru a șasea oară la eveniment: ”Swimathon București unește lucruri pe care eu le iubesc, și anume arta, știința și iubirea de a fi un bun cetățean în București, cu înotul și cu comunități simpatice. Sunt oameni frumoși în jur, înoți, strângi bani pentru fapte bune, 3 în 1 pentru mine.”

Organizațiile pentru care poți face de acasă valuri de bine: Asociația CONIL, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Asociația Magic, Asociația Touched Romania, Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare, Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor, A.R.T. Fusion, Fundația Inimă de Copil, Asociația KINETO BEBE, Asociația Little People Romania, Help Autism, Asociația The Social Incubator, Asociația Ana și Copiii, Ajungem MARI, Asociația Happy Minds, Asociația M.A.M.E., Dăruiește Aripi, Asociația Climb Again, Asociația Prometeu-Educatie și Dezvoltare Personală, Asociația Pacienți Afecțiuni Neurodegenerative, Fundația FARA, Crucea Roșie Română-Filiala Sector 6, Asociația Carusel, Asociația P.A.V.E.L., Fundația Comunitară București.

Swimathon București este cel mai mare eveniment sportiv de fundraising din România și a demonstrat oamenilor că pot deveni împreună o comunitate de suport pentru oraș. Fundația Comunitară București organizează evenimentul din 2013.  În nouă ediții a coordonat  3.300 de oameni, care au înotat și au strâns peste 850.000 de euro de la peste 25.000 de donatori. Pentru mai multe detalii, www.swimathonbucuresti.ro

Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 10 ani, a finanțat peste 600 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3 milioane de euro. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare internaţională, alături de alte 18 fundaţii comunitare din țară și peste 2.000 în lume. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.