Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

„Superpovești evreiești din București”,un eveniment dedicat copiilor și tinerilor între 8 și 18 ani

0

Azi, 25 aprilie, începând cu ora 11.00, Centrul Comunitar Evreiesc (JCC) ne invită să intrăm în lumea poveștilor evreiești din București.

Evenimentul, derulat sub motto-ul „Superpovești evreiești din București” și adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, va avea loc online. Este o manifestare deschisă publicului larg, la care sunt așteptați să împărtășească informații toți cei pasionați de istoria, poveștile și legendele referitoare la principala minoritate a Bucureștiului interbelic, cea evreiască. Povești despre personalități marcante ale comunității evreiești, povești despre Cartierul Evreiesc și arhitectura lui specială, despre străzi și clădiri – un parcurs care va reuni referiri de ordin istoric, arhitectural, povești din sfera muzicală sau cea literară.

Cei doi invitați speciali ai evenimentului sunt Felicia Waldman, profesor al Universității din București, coordonatoarea Centrului de Studii Ebraice, și muzicianul Dan Alexandru Schor, co-fondator Educarta. Aceștia le vor împărtăși participanților povești fascinante din istoria comunității evreiești, dar îi vor și ghida, oferindu-le o serie de soluții pentru debutul documentării poveștilor.

Evenimentul de mâine este prima parte a acțiunii culturale de la JCC, proiectul „Superpovești evreiești din București” urmând să continue în luna mai, cu un curs de scriere creativă susținut de îndrăgita autoare de cărți pentru copii, scriitoarea Cristina Andone, apoi cu un maraton de lecturi publice și muzică, în luna septembrie.

„Superpovești evreiești din București” este realizat în parteneriat cu Asociația Headsome Communication, instituția care a lansat la începutul acestui an competiția „Superpovești din București”.

Centrul Comunitar Evreiesc (JCC – Jewish Community Center) Bucuresti și-a deschis porțile în septembrie 2007 ca rezultat al parteneriatului dintre Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și American Jewish Joint Distribution Committee (JDC). JCC este locul care oferă posibilitatea tuturor evreilor (și nu numai acestora) de a învăța despre cultura iudaică, tradiții și obiceiuri, sărbători, Israel, într-un cadru nou, modern și relaxat. Cei care trec pragul intituției pot pot învăța orice: de la limbi străine la artă, pot petrece timp cu prietenii, se pot relaxa. JCC București dă o nouă imagine vieții evreiești de fiecare zi.

Programele oferite sunt create în funcție de vârsta participanților cărora li se adresează, dar și în funcție de interesele acestora, astfel încât să permită atragerea și implicarea unui număr cât mai mare de membri ai comunității evreiești în viața evreiască și a le permite acestora să se exprime și să se dezvolte atât din punct de vedere iudaic, cât și personal.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.