Sunt perfecţionist, dar mă tratez! – Mindfulness pentru control freaks :)

0

Spune drept! Îți verifici mail-ul de serviciu în weekend, chiar dacă nimeni nu te obligă să faci asta? Ai momente în care gândul îți fuge la taskurile de la birou, chiar și atunci când ieși în oraș cu prietenii?

Anca Coman, trainerul pe care-l vei cunoaște la atelierul Sunt perfecţionist, dar mă tratez! – Mindfulness pentru control freaks, are câteva soluții pentru tine. Cursul are patru ședințe, începe din 3 noiembrie și are loc în fiecare vineri, de la ora 19.00, Fundația Calea Victoriei – strada Popa Soare 40.

Ca să te poți bucura de timpul tău liber și de oamenii care îți sunt dragi, ca să eviți momentele în care simți că oboseala te copleșește, trainerul te va ghida, treptat, de la conștientizarea tipului tău de perfecționism la rezolvarea unor blocaje prin practicarea tehnicilor mindfulness.

De la tendința de a te autocritica mereu, vei ajunge la acceptarea de sine. În loc să trăiești cu mintea în trecut sau viitor, vei reuși să te bucuri de momentul prezent. Vei învăța să treci peste gândurile, îngrijorările şi frica de a greşi care te blochează, ca să ajungi la acceptarea a ceea ce este și la generarea de soluții inspirate.

Pe lângă recomandările teoretice şi discuţiile de grup, în cadrul sesiunilor vom pune accent în primul rând pe partea aplicată. Între sesiunile de lucru, vei primi exerciții care să te ajute să integrezi în viaţa de zi cu zi conceptele învăţate.

De la cursul acesta pleci cu o serie de tehnici bazate pe conceptul Mindfulness, a căror practicare zilnică îți va oferi o stare de relaxare, linişte și împăcare în viaţa de zi de zi, chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum vrei tu.

Ești gata să încerci o perspectivă nouă asupra a ce înseamnă o viaţă trăită cu flexibilitate, creativitate, compasiune şi libertate? Înscrie-te la curs pe contact@victoriei.ro și nu lipsi de la nici una dintre cele 4 întâlniri. Taxa de participare este de 220 de lei.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează