Summer Haggle ll – Târguiala de vară @ Acuarela

0

Vara e în toi, căldura ne toropește…. dar nu ne lăsăm deloc descurajați când știm că ne putem ascunde în grădina de la Acuarela, sub umbreluțe colorate.

Ce să mai zic, când adaugi și niște garderobe de toată frumusețea, etalate fără rușine, prețuri nu doar cinstite, dar și negociabile, muzică și voie bună la fiecare colț, eu zic că n-ai cum să nu fi tentat să ne faci o vizită.

Peste toate astea te poți desfăta cu  burgeri delicioși, super smoothiuri și limonade cum nu găsești în altă parte. Nu te speria că avem și bere pentru toate gusturile, nici vinul nu ne lipsește, iar pe restul nici nu le mai zic, că sigur îți fac poftă.

Dacă încă nu te-ai prins, ce facem noi e un fel de Yard Sale cu iz de petrecere, pe sufletul nostru. Și dacă nici asta nu te-a lămurit, eu zic mai bine să vi pe 21 iulie încă de pe la 12:00 să vezi cu ochii tăi că se poate târgui și dansând, cu paharul de limonadă în mână. Ia-ți și copii, soțul, prietenul, prietenele, bunica, nepoata, cățelul, pisica, sau pe cine mai vrei tu, căci sigur nu se va plictisi la noi!

Iar dacă ai haine, accesorii, jucării, cărți, sau mai știu eu ce lucruri de care te împiedici prin casă, dar care sunt încă în stare foarte bună, și ai vrea să le dai mai departe, trimite un mail la adresa yearhaggle@gmail.com și îți spunem acolo tot ce ar trebui să ști.

Intrarea pentru vizitatori este complet liberă, iar spațiul este super prietenos cu copii!

Haggle este un alt fel de Yard Sale, cu un concept unic, ce îmbracă un târg clasic în haine de social party, cu limonadă, soare, muzică și voie bună:

  • Târguim haine și accesorii pre owned la prețuri mici
  • Pe terasa Acuarela Bistro, Str. Polonă, nr.40, zona Piața Romană
  • Doar sâmbătă, 21 iulie de la 12:00 până la 19:00

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează