Studiu – Accesul la electricitate și condițiile de locuire în cartierul Ferentari

0
  • Locuitorii zonelor sărace din Ferentari se confruntă cu sărăcie multidimensională, cauzată de factori interconectați: condiții precare de locuire și acces la utilități, educație, ocupare și servicii de sănătate.
  • Există numeroase cazuri de locuințe supraaglomerate, unele gospodării având peste 20 de persoane.
  • Mulți locuitori utilizează energia electrică pentru încălzire, având costuri ridicate pe timp de iarnă, întrucât blocurile nu sunt racordate la rețelele de distribuție de gaze și agent termic.
  • Nivelul scăzut de educație și lipsa resurselor financiare îngreunează accesul pe piața muncii și provoacă abandonul școlar.

Aleea_livezilor_credit_foto_larisa_balta_2

Fundația Policy Center for Roma and Minorities, cu sprijinul Enel România, lansează studiul “Accesul la energie electrică și condiții de locuire în zone sărace din Ferentari. Probleme și soluții”.

Cercetarea de față și-a propus să analizeze principalele probleme de acces ale locuitorilor la rețelele de utilități – electricitate, apă, gaz – și factorii care determină condițiile dificile de locuire în Aleea Livezilor, strada Iacob Andrei și strada Pângărați. Au fost folosite patru tipuri de instrumente pentru colectarea datelor: 1. analiza datelor disponibile; 2. interviuri semi-structurate cu evaluare directă (226 de interviuri); 3. fișa de observație directă; 4. focus grupuri în fiecare dintre zonele cercetate.

Câteva concluzii ale studiului:

Locuitorii se confruntă cu sărăcie multidimensională, cauzată și perpetuată de factori interconectați:

  • condițiile precare de locuire & accesul la utilități: clădiri degradate cu subsoluri inundate, terase și acoperișuri care permit infiltrări de apă, blocuri neracordate la sistemul centralizat de încălzire și/sau distribuție de gaz, acces limitat la alimentarea cu apă și locuințe supraaglomerate.

Din cauza neracordării blocurilor la rețelele de distribuție de gaze naturale și de agent termic, locuitorii se încălzesc cu ajutorul energiei electrice pe timp de iarnă, ceea ce se traduce în consum și costuri ridicate. Problema consumului crescut de electricitate este agravată de folosirea de aparate electrocasnice vechi, ineficiente energetic. Renunțarea la acestea ar presupune pentru mulți dintre ei o viață la limita subzistenței, cu agravarea problemelor de sănătate și igienă, ceea ce ar constitui ulterior o piedică pentru accesul pe piața muncii.

  • educație: accesul precar la utilități, lipsa resurselor financiare care să acopere cheltuielile asociate școlii (mâncare, îmbrăcăminte, materiale educaționale) sunt principalele motive care îi împiedică pe locuitori să-și trimită copiii la școală sau să îi sprijine pe termen lung în procesul educațional.
  • sănătate: majoritatea respondentilor spun că apelează la serviciile medicale doar în regim de urgență, fie din pricina lipsei unui medic de familie, fie ca urmare a a supraaglomerării cabinetelor existente. Problemele de sănătate au fost menționate de persoanele intervievate ca generând cheltuieli mari, care îngreunează bugetul gospodăriei, sau ca bariere în accesarea și menținerea unui loc de muncă. În ceea ce privește problema sănătății publice, aceasta este agravată de subsolurile inundate ale blocurilor din zonele Aleea Livezilor și Iacob Andrei, care atrag șobolani și gândaci, dar și de gunoiul neridicat din spațiul public.
  • ocupare: principalele bariere în găsirea unui loc de muncă sunt legate de nivelul scăzut de educație și remunerația mică pentru munca necalificată. În plus, discriminarea pe piața muncii a persoanelor de etnie romă și lipsa locurilor de muncă sunt condiții care influențează slaba ocupare în zonă.

Contextul socio-economic dificil în care se desfășoară viața locuitorilor din cartierul Ferentari face ca acțiunile individuale ale acestora pentru îmbunătățirea condițiilor de trai să nu fie suficiente. Astfel, sunt necesare intervenții sincronizate și corelate ale instituțiilor și organizațiilor responsabile.

De aceea, Fundația Policy Center for Roma and Minorities a inițiat un dialog  cu reprezentanții Primăriei Sectorului 5 pentru înființarea unui grup de lucru cu scopul de a implementa în mod sistematic soluțiile identificate, cum ar fi: schimbarea infrastructurii rețelei de distribuție a apei, simplificarea procedurilor de acordare a ajutorului de încălzire pe timp de iarnă, sprijinirea comunității locale pentru înființarea de asociații de proprietari sau conceperea și implementarea unui program de mediere pe piața muncii a persoanelor din Ferentari care sunt apte de muncă. Citiți mai multe despre acestea accesând http://policycenter.eu/ro/noutati/studii/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează