Storyscapingul prinde glas la CNSC, alături de specialiștii Comunicării

0

Nume mari din industria Comunicării vor dezbate conceptul de Storyscaping la cea de-a 12-a ediție a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare, pe 23 și 24 aprilie, la Universitatea Europei de Sud Est Lumina (Șoseaua Colentina, 64b, Bucuresti). Toate informațiile despre eveniment se regăsesc pe site-ul cnsc.primeromania.ro, iar înscrierile se fac prin completarea formularului de pe site.

storyscaping

 

Congresul National al Studentilor la Comunicare II 2015

Prima conferinţă, Storyscaping: lumea de poveste a brandurilor, îi are ca invitaţi pe Paul Markovits (VicepreşedinteMarketing, Carlsrom) şi pe Lorand Balint (Managing Director, Leo Burnett). În cadrul conferinţei, studenţii vor avea ocazia să afle ce presupune acest concept, cum a apărut în România și ce metode folosesc brandurile pentru crearea unor lumi proprii, în care să îi integreze pe consumatori și să îi aducă mai aproape de valorile lor.

Cea de-a doua conferinţă, intitulată Transmedia storytelling: un singur mesaj, platforme multiple, va fi susţinută de către Iulian Pădurariu (Managing Partener, MARKS), Sorin Psatta (Integrated Communication Director, Graffiti BBDO) şi Vasile Alboiu (Creative Director, Seniorhyper), invitaţi ce vor surprinde importanţa implicării consumatorului în strategia de brand, precum şi interacţiunea permanentă cu acesta, prin intermediul tuturor canalelor de comunicare. Mai mult decât atât, această conferinţă analizează impactul pe care îl poate avea utilizarea simultană a canalelor disponibile pentru transmiterea mesajului și tehnicile folosite pentru ca mesajul să fie unitar și coerent.

A treia conferinţă, Visual storyscaping: de la crearea unor reclame la crearea unor poveşti, îi are ca invitaţi pe Ştefan Vasilachi (Head of Art, Geometry Global), Sebastian Olar (Group Creative Director, McCann Erickson) şi Arpad Rezi (Senior Art Director, McCann Erickson). În cadrul acestei conferinţe, invitaţii vor analiza conexiunile emoţionale în crearea unui vizual, adaptarea mesajului la public și transformarea brandului într-un lovemark, prin Storyscaping. Toate acestea vor fi completate de exemple de branduri cu o identitate vizuală de remarcat.

Ultima conferinţă, Storyscapingul: noua strategie în construirea unui brand de succes, este susţinută de către Bianca Dumitraşcu (Art Director, Leo Burnett), Valentin Radu (CEO, Marketizator) și Matei Psatta (Digital Strategy&Social Media Director, Leo Burnett). Invitaţii vor surprinde punctual avantajele şi dezavantajele acestei strategii, povestea împărtăşită dintre brand şi consumator, efectele pe care le are asupra imaginii unui brand, precum şi concluzii şi previziuni ce vizează domeniul.
Conferințele vor fi completate de studiile de caz, care le vor oferi participanților ocazia să înțeleagă și mai bine tema congresului. Evenimentul va include două studii de caz, câte unul în fiecare zi: Dacia, despre campania Parfum de poveste, susținut de către Raisa Beicu (Specialist PR Dacia) și Mihai Costache (Copywriter Publicis), și Grolsch, despre platforma Experimentalist.ro, susținut de către Andrei Lăscuț (Brand Manager Grolsch).

Participanții vor beneficia de o experiență completă în cadrul workshopurilor, unde vor pune în aplicare principiile învățate în crearea unei strategii de tip Storyscaping. Workshopurile se vor desfășura simultan, în ambele zile de eveniment, începând cu ora 16:00. Participanții pot alege să participe la unul dintre următoarele workshopuri susținute de: Dacia, Ursus, iLeo, Geometry Global, Interactions, Atelier 7, Pastel, Mercury 360 și McCann Erickson.

Mai multe detalii despre eveniment și despre modalitățile de înscriere puteţi afla pe site-ul cnsc.primeromania.ro. Înscrierile se fac până pe data de 17 aprilie 2015, iar taxa poate fi achitată până pe data de 22 aprilie 2015.

CNSC este susţinut de partenerii: Dacia, Galaxy Design, Murfatlar, Brandbuilders, Fornetti, F64, Nestle, BIC, Bitdefender, Editura Universitara, Alka, Albalact, Books Express, Mondelez, Izvorul Cristalin şi de partenerii media:IQads, StartUb, PR Wave, Chelgate, Calendar venimente, Studentdinprovincie.ro, PR Romania, Educativa, Buzz camp, Comunicate de Presa, Integral Edu, Gen 90, Going out, Bucharest Guide, ABC Antreprenori, Leaders, Scoala ADC*Ro, Social Responsability Magazine, Art we, Radio Still Online, Vinsieu.ro, IAA Young Professionals, Romania Pozitiva, Romanian Copywriter, Clujlife, Iqool.ro.

Despre PRIME

PRIME este singura asociaţie de Relaţii Publice şi Comunicare din ţară. Experienţa PRIME înseamnă comunicare strategică, o echipa unită şi 18 ani de evenimente pentru studenţii pasionaţi de comunicare. Asociaţia studenţeasca PRIME are sediul central în Bucureşti şi două filiale naţionale, în Braşov şi Iaşi.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează