Start la înscrieri: World Development School, prima şcoală gifted education de weekend din România

0

World Development School, Prima şcoală gifted education de weekend din România îşi va deschide porţile, sâmbătă, 20 septembrie, în Bucureşti, pe strada Dr. Staicovici, nr. 4 . Este un proiect conceput să-i ajute pe copii să devină lideri pe darurile lor dar să şi dea mai departe (să împărtășească și celorlalți din experiențele acumulate/ dobândite).

„Este un program de umanizare a educaţiei din România. Mai există încă şansa să descoperim ceea ce este viu în fiecare copil şi să-l învăţăm să se conecteze la natură şi la darul  cu care a fost înzestrat.  Avem în faţă un vis care va dărui valoare tuturor copiilor, viitorilor adulţi adevăraţi care vor iubi adevărul, frumuseţea şi blândeţea. Aceştia vor avea  şansa unică  să crească alţi oameni.”, apreciază profesorul Florian Colceag, preşedinte onorific al IRSCA Gifted Education, asociație sub egida căreia va funcţiona proiectul.

Dezvoltarea personalităţii, dramă experimentală, antreprenoriat social, ştiinţe experimentale, tehnologie de mediu, robotică şi programare informatizată, leadership și video-jurnalism sunt doar câteva dintre atelierele care îi vor ajuta pe copii să îşi recupereze abilităţile superioare, prin dobândirea de calităţi emoţionale şi sufleteşti. Participanţii, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, vor învăţa care sunt nevoile reale ale societăţii în care trăiesc şi cum pot contribui, atât la dezvoltarea personală cât și a comunităţii sociale din care provin.

cropped-stii-cine-este-copilul-tau.jpg

Proiectul vine ca răspuns la nevoile părinţilor ai căror copii, născuţi într-o lume a tehnologiilor avansate, sunt expuşi la pericole care le ruinează sensibilitatea, emoţionalitatea pozitivă, motivaţia internă, pasiunile şi creativitatea.

World Development School-România, prin intermediul mentorilor specializaţi, îi vor ajuta pe copii să-şi redobândească potenţialele, să-şi cultive sensibilitatea şi să dezvolte o personalitate pozitivă iar părinții vor avea astfel copii armonioşi care îşi vor cunoaşte rolul şi rostul şi care vor deveni adulţi fericiţi.

Beneficiile programului

  1. Vom cultuva sensibilitatea la copii ca  să-şi recapete încrederea în talentul lor
  2. Vom dărui tuturor copiilor şansa de a-şi recâştiga talentul artistic şi aptitudinile intelectuale
  3. Vom oferi un cadru securizant de dezvoltare armonioasă care să le garanteze însănătoşirea stimei de sine
  4. Vom crea tuturor copiilor din program posibilități de manifestare artistică, de cercetare şi de inovaţie
  5. Copiii vor avea posibilitatea să-şi găsească un mediu prietenos în care vor putea construi proiecte şi produse de înaltă valoare
  6. Vom respecta egalitatea de şanse în rândul copiilor care vor fi încurajați să-şi găsească drumul şi rostul în viaţă, pentru a deveni oameni fericiți şi împliniți.

Pentru detalii şi înscrieri, părinţii pot solicita informaţii la adresa de email: lajos.kristof@gmail.com,  sau la numărul de telefon: 0756.355.047

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează