Sportivi Special Olympics România au alergat cu familiile lor la Uniqa Family Run

0

Toma, în vârstă de 4 ani, și Iris, în vârstă de 5 ani, sunt doi copii cu sindrom Down, sportivi Special Olympics România, care au alergat 0,8 km la prima lor competiție de masă împreună cu mamele lor, în cadrul Uniqa 10k & Family Run care a avut loc pe 3 aprilie, la București. Alți doi sportivi, Mihai și Răzvan, au alergat alături de familii și susținători, pentru a arăta că sportul este pentru toți și că este cu atât mai benefic pentru sănătate și relațiile sociale atunci când este practicat în familie.

Toma si mama lui

Luiza Manolea, mama lui Toma și membru al Consiliului Director al Special Olympics România, mărturisește: „Toma face sport alături de alți copii asemeni lui. Eu mi-am dorit foarte mult să fac sport împreună cu el. Este prima dată când copilul meu a putut să alerge această distanță și într-o atmosferă destul de agitată tipică evenimentelor de acest gen, însă încurajarea celor din jur l-au impulsionat și i-au dat energie să ajungă la linia de finish. Sper să fie doar începutul alergărilor în familie pentru noi”.

Toma și Iris se antrenează săptămânal în cadrul programului „Sportivi Tineri”, derulat de Special Olympics România împreună cu Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. „Sportivi Tineri” este un program de activităţi şi jocuri care vizează două niveluri specifice de joc. Nivelul 1 cuprinde activităţi fizice şi jocuri care se centrează pe dezvoltarea schemelor motorii fundamentale şi coordonarea ochi-mână. Nivelul 2 urmăreşte aplicarea acestor exerciţii fizice prin intermediul unui program de dezvoltare a abilităţilor sportive care corespund activităţilor Special Olympics.

Special Olympics România

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. FSOR contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competiționale, organizate pe tot parcursul anului. Astfel, sportivii au șansa de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte.
Mai multe informații sunt disponibile pe www.specialolympics.ro și www.facebook.com/SpecialOlympicsRomania

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează