Spectacolul „Così fan tutte” de W. A. Mozart va avea premiera pe scena Operei Naționale București

0

Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19:00, la Opera Națională București are loc premiera spectacolului de operă „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia artistului britanic John Fulljames, regizor asociat al Royal Opera House „Covent Garden” din Londra.

poster COSI1

Realizată în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie – instituție situată pe proprietatea Wormsley din Buckinghamshire, în apropiere de Londra, care organizează anual unul dintre festivalurile consacrate de operă din Europa –, această montare a operei „Così fan tutte” este rezultatul unui tip de cooperare internațională între instituții din ce în ce mai des întâlnită la nivel mondial datorită oportunităților artistice și de producție fără precedent pe care le oferă. Premiera va beneficia de participarea solistei invitate Andreea Soare (rolul Fiordiligi), soprană ce a făcut parte și din distribuția de la Opera Garsington și care colaborează frecvent cu Opéra National de Paris. Dirijor este Adrian Morar.

„În primul rând, am fost atras de muzica lui Mozart, care surprinde precis vârtejul emoţional în care sunt prinşi cei patru îndrăgostiţi, pe măsură ce descoperă pentru prima dată iubirea şi devin neputincioşi în faţa unor forţe pe care nu le pot controla. În plus, sunt atras de salturile magice ale operei de la formalitatea ei. Într-un cadru perfect simetric din punct de vedere al formei, sunt dezlănţuite forţe ale hazardului. Observăm astfel că simetria reprezintă doar o faţadă, un pretext, iar dedesubt se află ceva lipsit de ordine, întunecat”, spune regizorul, care a transpus povestea operei în zilele noastre.

Legat de viziunea lui John Fulljames privind spectacolul de operă, viziune pe care o regăsim și în această montare a operei „Così fan tutte”, acesta declara:

Printr-o muncă de înaltă calitate, pe oricare dintre platforme, putem să atragem noi tipuri de public şi, de asemenea, alte poveşti şi idei. Eu cred că opera trebuie să fie o formă de artă contemporană vibrantă, nu o moştenire a trecutului. Opera trebuie să se integreze în peisajul artelor contemporane: în acest moment, are tendinţa să stea un pic deoparte. Trebuie să interacţioneze mai mult cu filmul, dansul, artele vizuale şi să vină cu noi idei – aceasta este calea pe care vreau să o urmez”.

_DSC0279

John Fulljames este regizor asociat la Royal Opera House „Covent Garden” din Londra, a fost co-fondator şi director artistic al The Opera Group, iar despre el se scria într-un articol al publicaţiei The Telegraph că „a devenit un regizor de primă importanţă abordând fiecare operă într-un mod nou”. Printre producţiile sale recente se numără „Ascensiunea și căderea orașului Mahagonny” de Kurt Weill şi Bertolt Brecht, „Orfeu şi Euridice” de C. W. Gluck, „La donna del lago” de Gioachino Rossini (la Royal Opera House din Londra); „Nabucco” de Giuseppe Verdi (la Opéra de Lorraine, Nancy); „Quartet” de Luca Francesconi (la Royal Opera House din Londra şi în Rouen); Juliette ou la Clé des songes” de Bohuslav Martinů (la Opera din Bremen); „La clemenza di Tito” de Wolfgang Amadeus Mozart (la Opera North şi la Nancy) etc.

Următoarele reprezentații ale acestui spectacol au loc în 28 februarie și 7 aprilie. 

Sâmbătă, 27 februarie, ora 19:00

„Così fan tutte” – Premieră

Operă bufă în două acte de Wolfgang Amadeus Mozart

Libretul de Lorenzo da Ponte

Spectacol realizat în co-producție cu Opera Garsington din Marea Britanie

Regia: John Fulljames  ~  Dirijor: Adrian Morar
Scenografia: Dick Bird
Lighting designer: Bruno Poet
Coregrafia: Tim Claydon
Maestru de cor: Daniel JingaAsistent de regie: Paula GhergheAsistent de scenografie: Alina Petrovschi
Asistent lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu
Asistenţi de coregrafie: Oana Bădănoiu-Vuluţă, Răzvan Marinescu
Producător delegat: Ioana Petre

 

Distribuţia premierei:
Fiordiligi – Andreea Soare (invitată)
Dorabella – Oana Andra
Ferrando – Lucian Corchiş
Guglielmo – Cătălin Ţoropoc
Despina – Cristina Eremia
Don Alfonso – Vicenţiu Ţăranu 

Distribuţia din data de 28 februarie:

Fiordiligi – Simona Neagu
Dorabella – Maria Jinga
Ferrando – Andrei Lazăr
Guglielmo – Daniel Filipescu
Despina – Florina Ilie (invitată)
Don Alfonso – Iustinian Zetea 

Cu participarea Orchestrei, a Corului și a Baletului Operei Naționale București

Pentru următoarele reprezentații, biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro

www.operanb.ro/homepage

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează