Spectacol de oratorie, dans și teatru la Opera Comică pentru Copii, organizat de ARDOR pentru susținerea echipei naționale de dezbateri

0

Sâmbătă, 10 decembrie, ora 18.00, la Opera Comică pentru Copii, în Sala UnderGrant are loc spectacolul „Joacă. Dezbate. Susține” – un eveniment atipic pentru scena românească ce combină momentele coregrafice cu teatru și pledoarii oratorice. Spectacolul este organizat de ARDOR cu scopul de a strânge fondurile necesare pregătirii și participării echipei naționale de dezbateri a României la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice pentru Elevi (ce are loc în Indonezia), iar intrarea este pe bază de donație.

nationalii_ardor-696x400

An de an, Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică selectează și pregătește, prin trainerii săi, membrii echipei ce reprezintă România la cel mai important campionat de argumente, retorică și tactică în dezbateri – Campionatul Mondial de Debate pentru Elevi (World Schools Debating Championship).

„Este un efort important pentru părinți și pentru asociație să susțină participarea la WSDC pentru că pregătirea echipei înseamnă sute de ore de training și zeci de competiții regionale și internaționale. Recompensa este însă pe măsură – atât pentru tineri al căror parcurs se definește prin această experiență, cât și pentru ce înseamnă discursul argumentativ în România. Suntem în liga țărilor care practică dezbaterile academice alături de Regatul Unit, Germania, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelanda și Canada.

Aceștia vor fi aleși din Lotul Național Extins de Dezbateri format din 9 tineri debateri care s-au calificat în această echipă în urma unei selecții constând în două etape: proba preliminară constând într-un discurs filmat și proba decisivă constând în două zile de meciuri de debate în care toți cei selectați pentru această etapă – debateri din întreaga țară – au fost mixați în echipe. În perioada următoare, toți cei 9 naționali participă la o serie de competiții – în România și peste hotare – menite să îi pregătească pentru experiența Campionatului Mondial din Bali.

World Schools Debating Championship (WSDC) este competiţia de top la nivel mondial în domeniul dezbaterilor. Fiecare ţară poate participa cu o echipă ce se luptă pentru titlul de campioană mondială. Ediția din 2017 se desfășoară în Bali, Indonezia, în perioada 1-11 august iar echipa care va participa din partea României va avea în componență 5 membri aleși din lotul extins de 9.

Prin participarea la spectacolul „Joacă Dezbate. Susține”, publicul îi susține pe Miruna, Radu, Petre, Roxana, Mara, Călin, Teodor, Smaranda și Teodora. Ei sunt „Naționalii” – lotul extins format din cei mai buni nouă debateri aleși din 40 de candidați care au participat la selecția națională.

„Cel mai probabil vom auzi de ei și în următorii ani. Ei sunt avocații de mâine. Speakerii motivaționali. Oamenii de comunicare. Și poate, de ce nu, noua generație de politicieni. Au în față un an plin de provocări. Pentru unele dintre ele se pregătesc cu argumente și cazuri. Pentru altele au nevoie de ajutorul și susținerea noastră.”, spune Emanuel Beteringhe, președinte ARDOR.

Programul complet al spectacolului poate fi consultat online pe: ardor.org.ro/joaca-dezbate-sustine/ unde sunt disponibile și detalii legate de participare.

 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează