Spații Vii animă Bucureștiul!

0

Pe 28 septembrie, între orele 19:30 și 21:00, va avea loc a treia intervenție performativă Spații Vii, intitulată #atlas, care va activa un loc fermecător, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

Spații Vii #atlas îmbină coregrafia, proiecțiile video, muzica şi instalația, plecând de la conceptul harții ca obiect şi reprezentare a memoriei, dar şi a viitorului. Intervenția performativă va folosi diagrama lui Voronoi, o metodă matematică de a diviza un plan în diverse zone prin unirea mai multor puncte, pentru a structura geometria acțiunii și a crea un alt fel de hartă, în care prezența și mișcarea umană sunt cruciale.

Muzeul are o arhitectură sofisticată, cu elemente de inspirație gotică și mediteraneană, și găzduiește o colecție de peste 780 de lucrări realizate începând cu secolul XVI. Spații Vii #atlas va anima spațiile muzeului, făcând legături vizuale între puncte diferite din clădire, dar și între corpuri și istorii subiective.

„Acțiunea transformă spațiul muzeului într-un loc. Adică, o matrice spațială a cărei marcă identitară e definită prin acțiune, prin măsurare, prin imagine, prin «luare în posesie». Căci harta, sau mai exact, cartografia este o astfel de luare în posesie. Însă aici nu avem de-a face cu crearea unei imagini a teritoriului, ci cu o teritorializare, mai exact, cu crearea propriei hărți, a propriului traseu sau rețea, la nivelul întregului spațiu.”

– Horea Avram

Intrarea este liberă, dar limitată la capacitatea spațiului.

Intervenția performativă Spații Vii #atlas este prima fază a interacțiunii publicului cu muzeul. Cu ajutorul partenerului principal al proiectului, „Mo’Real Universe” din Timișoara, un start-up care își propune să diversifice felul în care e folosită tehnologia AR în România, turiștii și locuitorii orașului vor putea vedea spațiul activat dintr-o nouă perspectivă. Începând cu noiembrie 2017, rezultatul video și sonor al intervențiilor performative, capturat și adaptat, va re-anima Muzeul Hărților și Cărții Vechi, precum și celelalte trei spații cu ajutorul tehnologiei de Realitate Augmentată (AR).

Echipa internațională a proiectului reunește artiști vizuali, performeri, dansatori, muzicieni și designeri care interacționează în timp real, folosind maniere diferite de expresie.

Artiști participanți:

Maria-Beatrice Tudor, Maria Mora, Mariana Gavriciuc – performeri

Simona Deaconescu – coordonator performance

Mirian Kolev – muzician/soundscape

Dilmana Yordanova şi Mihaela Kavdanska – inițiatoare ale proiectului și artiste vizuale preocupate de relaționarea în timp real dintre diverse forme artistice ce implică tehnologia

Horea Avram – PhD, istoric de artă, curator, cadru universitar, consultant AR.

Puteţi urmări SPAȚII VII aici.

Eveniment Facebook aici.

SPAȚII VII este un proiect de lungă durată inițiat de Dilmana Yordanova și Mihaela Kavdanska, un media art duo activ de la începutul anilor 2000. SPAȚII VII. București supraREAL este un proiect produs de Asociația AVmotional.

Parteneri: Mo’Real Universe/ IndexAR, Asociația Coolturală „Nouă Ne Pasă”, Calup, INP, Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, Rezidența BRD Scena9, Expirat, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Revista Arta, Revista Zeppelin.

Proiectul Spații Vii este finanțat în cadrul programului cultural BUCUREȘTI ORAȘ PARTICIPATIV de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Disclaimer:

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează