Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Sorin Zlat trio si Big Band-ul Radio inchid stagiunea de jazz de la Sala Radio

0

SORIN ZLAT și trio-ul său – invitați speciali în ultimul concert de jazz prezentat de BIG BAND-ul RADIO în această stagiune

SORIN ZLAT, cunoscutul pianist și compozitor de jazz român, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, este invitat special, împreună cu trio-ul său – MIKE ALEX (contrabas) și IULIAN NICOLAU (tobe) – în ultimul concert prezentat în această stagiune de Big Band-ul Radio!

Joi, 24 iunie 2021 (de la 19.00), îi veți aplauda la SALA RADIO pe Sorin Zlat, Mike Alex și Iulian Nicolau alături de formația Radio România, într-un concert derulat sub bagheta apreciatului dirijor și compozitor IONEL TUDOR.

Din repertoriul serii de jazz de la Sala Radio fac parte piese ca: „Body & Soul” (compozitor  Johnny Green, aranjament  Bob Florence), „Everlasting” (compozitor și aranjament Gordon Goodwin) sau „Giant Steps” (compozitor John Coltrane, aranjament Mark Taylor). Veți asculta, de asemenea, și câteva piese ce poartă semnătura de compozitor a lui Sorin Zlat, ca „The Land of Dreams”, „Roxane” sau „Spain” – un omagiu muzical adus regretatului pianist de jazz Chick Corea. Câteva dintre piesele interpretare de trio-ul lui Sorin Zlat vor fi cântate cu participarea saxofonistul CĂTĂLIN MILEA (membru al Big Band-ului Radio).

Concertul va fi prezentat de CRISTIAN MARICA, realizator al postului Radio România Cultural.

SORIN ZLAT este unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz ai noii generații de artiști români, care în ultimii ani a obținut premii precum Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville, Florida – „The Great American Piano Competition” (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco (2013), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz „Europafest” (2011), Titlul de „Yamaha Jazz Artist Worldwide” (2020).

Datorită meritelor sale, Sorin a primit distincții ca: Muzicianul Anului din partea Galei de Jazz pentru anii 2015, 2016 și 2019, Premiul pentru Jazz din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (2015), Premiul Institutului Cultural Român pentru concertele susținute în afara României.

În prezent, artistul se bucură de o bogată activitate concertistică în Europa, S.U.A. și Asia, cu apariții ce includ prestații în cluburi celebre sau participarea la festivaluri internaționale si naționale printre care se numără: Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz festival, Bruxelles Jazz Festival, Monaco Jazz Festival, Seoul Jazz Festival, Berlin Jazz Fest, London Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival etc.

Mike Alex (contrabas) a participat la festivalul internațional „Eurorchestries” din Franța, în postura de contrabasist solist. În anul 2016-2017 a facut parte din programul „Erasmus+”, proiect în care a susținut concerte în Sardinia și Lituania, alături de componenții celorlalte țări implicate. A colaborat cu o mare parte dintre artiștii scenei de jazz din România, printre care: Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Paolo Profeti, Vlad Popescu, Marius Vernescu, Alex Man și Mircea Tiberian.

Iulian Nicolau (tobe) a venit în contact cu muzica improvizată și cu muzica de jazz în urma întâlnirii cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Mann. A cântat alături de muzicieni cunoscuți pe scena jazzului românesc la numeroase festivaluri și cluburi: Bucharest Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Jazz In The Church, Vittadini Jazz Festival, Budapest Music Center ș.a.

Biletele sunt disponibile în sistem online, pe iabilet.ro, și la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele se pot achiziționa, de asemenea, și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Concertul va fi difuzat live și pe CANALUL de YOUTUBE Orchestrele și Corurile Radio România și va fi preluat pe paginile de FACEBOOK Orchestrele si Corurile Radio și Radio România Muzical.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.