Sorin Gherguț, Tara Skurtu și Ioan Es. Pop, la cea de-a cincea ediție „Citesc poezie”

0

Sorin Gherguț, Tara Skurtu și Ioan Es. Pop vor fi participanții celei de-a cincea ediții a întâlnirilor literare „Citesc poezie”, care se va desfășura vineri, 8 aprilie, la Ceainăria Cărturești Verona (str. Arthur Verona, 13-15). Seara aceasta va avea și o invitată specială, coregrafa Cristin Art urmând să improvizeze pe unele poeme ale autorilor invitați. Moderatori și realizatori ai programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

Afis Ed 5
În edițiile precedente au fost abordate teme diverse, precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), moduri de „așteptare” al poeziei, dar și „dăruirea” poeziei către publicul feminin. Această întâlnire literară se va afla sub semnul dansului și perfomance-ului. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăriei Cărturești Verona, următoarea ediție fiind programată pe 13 mai, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu jumătate de an și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

Sponsori: Julius Meinl. Partenerii media: AgentiadeCarte.ro, Cărturești Verona, Radio RockZone.ro, Bookaholic.ro, Bookblog.ro, Revista Accente, Clubul Scriitoarelor, RomaniaPozitiva.ro, Gratuitor.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează