Soluții pentru stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice

0

La nivelul Uniunii Europene autoritățile publice reprezintă consumatori majori, cheltuind aproximativ 2 trilioane de euro anual (echivalentul a 19% din PIB-ul EU) pentru servicii și bunuri contractate prin proceduri de achiziție publică. (sursa: Buying Green: A Handbook on Green Public Procurement, 2011) În acest context, achizițiile publice reprezintă o pârghie puternică pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate și incluziune stabilite la nivel european.

Cea de-a doua masă rotundă organizată la inițiativa „Actionam responsabil! – Rețeaua socială RSC” (joi, 7 februarie) a avut ca temă „Stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice” și a reunit peste 20 de participanți – reprezentanți ai autorităților publice, ai partenerilor sociali, ai companiilor și ai organizațiilor non-guvernamentale. (Lista organizațiilor reprezentate în cadrul mesei rotunde se regăsește la finalul comunicatului).

Pe agenda evenimentului s-au regăsit următoarele teme de dezbatere:

  • achizițiile verzi;
  • cadrul legislativ național pentru desfășurarea procedurilor de achiziție publică – limite și probleme ridicate de legislația în vigoare;
  •  transparența proceselor de achiziție publică;
  • propunerea de Directivă a Parlamentului European privind achizițiile publice și măsurile prevăzute de aceasta: simplificarea și flexibilizarea procedurilor de achiziție; introducerea unor criterii calitative ce țin de responsabilitatea socială în procesul de achiziții publice; îmbunătățirea măsurilor existente de combatere a conflictelor de interese, a favoritismului și a corupției; facilitarea accesului IMM-urilor și a întreprinderilor sociale la achizițiile publice);
  • soluții și măsuri pentru stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice;

 

Una dintre problemele abordate de către participanții la masa rotundă a fost cea a transparenței sistemului de achiziții publice. În acest sens, a fost propusă implementarea unor măsuri  eficiente de monitorizare în faza de execuție a contractelor, precum și a unor sisteme de verificare a conflictului de interese care să funcționeze la nivelul autorităților de reglementare.

În ceea ce privește măsurile pentru transparentizarea sistemului și transformarea achizițiilor publice într-o pârghie eficientă de promovare a principiilor responsabilității sociale, printre soluțiile propuse de participanții la dezbatere se află următoarele:

  • introducerea unui sistem mai riguros de pregătire profesională a experților în domeniu;
  • încurajarea introducerii în criteriile de atribuire a unor cerințe referitoare la respectarea anumitor indicatori sociali sau de mediu, inclusiv solicitarea unor standarde care să certifice îndeplinirea indicatorilor respectivi;
  • respectarea principiului proporționalității și stabilirea unor criterii de calificare și selecție raportate la dimensiunea și valoarea contractelor;
  • transparentizarea întregului proces la nivel de SEAP și implementarea unor sisteme eficiente pentru identificarea situațiilor de conflict de interese;
  • monitorizare eficientă în etapa de implemetare a contractelor, corelat cu un sistem de tip whitelisting care să asigure credibilitatea operatorilor economici participanți la achiziție;
  • oferirea de asistență tehnică pentru întărirea capacității IMM-urilor de a participa la achiziții publice.

 

Sinteza dezbaterii va fi publicată pe website-ul www.actionamresponsabil.ro.

Programul următoarelor mese rotunde din cadrul seriei „Probleme și soluții pentru stimularea responsabilității sociale în Romania” este următorul:

  • Antreprenorii și responsabilitatea socială corporativă. Cum ajunge RSC în IMM-uri? Ce poate însemna RSC în IMM-uri?  – 5 martie;
  • Raportarea RSC – impusă sau voluntară? Pro și contra reglementării – 2 aprilie;
  • Consumatorul responsabil – 30 aprilie;
  • Instrumente, facilități și stimulente pentru promovarea responsabilității sociale a organizațiilor  –  21 mai;
  • Responsabilitatea socială în școli și universități – 18 iunie;
  • Viitorul responsabilității sociale – 9 iulie.

RSC 1

Organizațiile reprezentate în cadrul mesei rotunde: Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Camera de Comerț și Industrie a României, SRAC, Uniunea Generală a Industriașilor din România, ActiveWatch, Academia de Advocacy, Transparency International România, United Way, Cartel Alfa, Center for Advanced Research in Management and Applied Ethics, Denkstatt, Asociația Producătorilor de Materiale de Construcții din România, Integrate Investment, SEMQ Management,  Asociația CATALACTICA.

 

***

Masa rotundă „Stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice” face parte din seria de mese rotunde organizate sub titlul „Probleme și soluții pentru stimularea responsabilității sociale în România”. Obiectivul final al acestui demers este configurarea unui program de ințiative de advocacy pentru îmbunătățirea cadrului legal și pentru o mai bună utilizare a resurselor în ceea ce privește promovarea responsabilității sociale în România, sub toate aspectele ei.

In acest sens, vor fi invitați la dezbateri reprezentanți ai sistemului public, reprezentanți ai mediului privat și membri ai societății civile. In total, mesele rotunde vor reuni peste 120 de lideri de opinie din România

Parteneri media: Cariereonline.ro, CSRmedia, Manager.ro,  Portal HR, Romania Pozitiva, StiriONG.ro, Wall-Street

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează