„Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate“. Lansare și vernisaj la Institutul Cultural Român

0

Marţi, 3 noiembrie 2015, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), va avea loc lansarea albumului „Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate“ şi vernisajul expoziţiei omonime. Vor fi prezenți Radu Boroianu, preşedintele ICR,Chantal Moreno, directoarea Biroului regional al OIF pentru Europa centrală şi de est al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Marius Tița, curatorul expoziției, reprezentanţi ai Asociaţiei „Soleil de l’Est“, ai Institutului Francez şi ai Ambasadei Franţei de la Bucureşti. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Internaţională „Soleil de l’Est“, Franţa, în partenariat cu Institutul Cultural Român şi cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

soleil-5
Artiştii cuprinși în volum și ale căror lucrări vor fi expuse la ICR sunt Jan Albu, Ion Atanasiu-Delamare, Dalia Bialcovski, Nicolae Blei, Elena Chelaru-Uţă, Dan Cioca, Bogdana Contraş, Augustin Costinescu, Daniel Crăciun, Horea Cucerzan, Gabriela Culic, Radu Dărângă, Victor Dima, Corneliu Drăgan-Târgovişte, Mihail Gavril, Ion Grigore, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Mirela Iordache, Nicoale Iorga, Lucian Liciu, Costin Neamţu, Lisandru Neamţu, Letiţia Oprişan, Maria Oteteleşanu, Valter Paraschivescu, Stefan Pelmuş, Emilia Persu, Vasile Pop-Negreşteanu, Marilena Preda-Sânc, Valentin Tănase, Vasile Tolan, Angela Tomaselli, Corneliu Vasilescu, Teodor Vescu, Daniela Zbarcea, Tiberiu Zelea. Alături de aceștia, vor mai expune Mariana Cinteanu (Germania), Artem Mirolevich (SUA), Mircea Nicolau (Germania) și Kader Bekov ( Kîrgîzstan).

Pictorii expozanți au fost invitații Asociației „Soleil de l’Est“, în cadrul programului de rezidențe pentru artiști organizate de asociație în Franța în intervalul 2001 – 2014.

Expoziția este deschisă în perioada 1 – 15 noiembrie 2015.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează