Slovenia a câștigat trofeul Competiției Internaționale de Prim Ajutor FACE

0

Rezultatele Competiției Internaționale de Prim Ajutor FACE

Slovenia a câștigat trofeul FACE 2015

Pentru prima dată în România, Societatea Națională de Cruce Roșie a organizat Competiția Internațională de Prim Ajutor FACE, un concurs anual ce aduce împreună echipele de prim ajutor ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii din Zona Europa. Aflat la cea de-a 28-a ediţie internațională, evenimentul a reunit la București 28 de echipe de prim ajutor din 24 de țări europene.

DSC_3993

Timp de 10 ore fără întrerupere și contra cronometru, cele 28 de echipaje de prim ajutor și-au demonstrat abilitățile în acordarea primului ajutor în cele mai dificile scenarii de accidente care se pot întampla oricand în viața reală. Astfel, salvatorii Crucii Roșii au avut de rezolvat 14 tipuri de simulări de accidente: accident aviatic, accident feroviar, accident de mașină, accident casnic, incendiu intr-o sală de sport, accident acvatic, accident de muncă, simulare de cutremur, accident montan, etc.

Fiecare probă a avut multiple victime în care salvatorii, avand la dispoziție 10 minute, au încercat să aplice cât mai corect manevrele de prim ajutor. Competiția a fost foarte strânsă, diferența de punctaje între un echipaj și altul a fost mică. Cu toate acestea, echipajul de prim ajutor al Sloveniei a câștigat trofeul FACE 2015. Pe locul doi s-a situat echipajul Crucii Roșii din Serbia, iar pe locul trei, echipajul Crucii Roșii Irlanda – Dublin. Premiile au fost oferite de vicepreședintele Crucii Roșii Române, dl. Secretar de Stat, Raed Arafat și directorul general al Crucii Roșii Române, dl. Ioan Silviu Lefter.

“Am fost plăcut impresionat de faptul că acești salvatori, persoane laice, au soluționat cazuri de o complexitate majoră cu un minim de cunoștinte medicale și materiale. De exemplu, cateva probe din concurs au avut un element surpriză: n-au putut intra imediat în probă din cauza unor pericole evidente, sau li s-a cerut să intre fără truse de prim ajutor pentru că în viața de zi cu zi nu ai asupra ta trusa de prim ajutor, ci doar un minim necesar și ești nevoit să improvizezi”, a declarat dl. Ioan Silviu Lefter.

Referindu-se la competiția din acest an, acesta a adăugat că „a fost o demontrație evidentă că oricine poate salva viata unui om, învațand să acorde primul ajutor prin cursurile organizate de Crucea Roșie”.

Evenimentul FACE a fost cea mai mare provocare de organizare a Crucii Roșii Române din ultimii ani. Evenimentul a reunit la București peste 400 de participanți și suporteri de la Societățile de Cruce Roșie și Semilună Roșie din Zona Europa: Albania, Armenia, Austria,Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croatia, Finlanda, Germaia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Letonia, Monaco, Muntenegru, Norvegia,Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia.
84 de medici din care 24 străini, reprezentând țările participante și 60 de medici români, au jurizat competiția de prim ajutor. Peste 250 de voluntari români au fost implicați în activități de logistică, machiaj, au avut rol de victime, au fost curieri, însoțitori de echipaje, operatori de prelucrarea a datelor de concurs. Si toate acestea într-o competitie stransă cu condițiile meteorologice nefavorabile.

Cu această ocazie, Crucea Roșie Română, mulțumește tuturor voluntarilor din toate zonele țării pentru efortul depus aceste zile. Mulțumim totdată autorităților locale implicate în organizare: Primaria Sector 4 București, Direcția Administrare Parcuri și Zone Agrement Sector 4, Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Grupul de Intervenție Pompieri Sector 4 București, Poliția Comunitară Sector 4, Televiziunea Română, Radio România, Itsy Bitsy FM, Monopoly Media, LOWE România, Fundația Vodafone România, Carrefour România, Help Net, METRO România, Tymbark Maspex SRL, Albrau Prod.

Mai multe imagini de la Competiția Internațională FACE sunt disponibile pe www.crucearosie.ro/face şi paginile de www.facebook.com/crucearosieromana şi www.youtube.com.

Despre Societatea Naţională de Cruce Roşie din România

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România fondata în 1876, este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliara autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţă umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
Prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie,vârstă, apartenență socială sau politică.
Principiile fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie sunt: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează