EXPO Sins&Virtues: despre emoţiile retinei

0

expozitie

Joi, 27 februarie, ora 19:00, Iconic by Camelia Şucu găzduieşte vernisajul expoziţiei de schiţe Sins&Virtues semnată Eglantina Becheru. Cele 15  lucrări care vor fi expuse publicului descriu fiinţa umană ca simbioză între cădere şi înălţare, omul-înger aflat între păcatul virtuţii şi virtutea păcatului.

Dacă  tablourile artistei sunt recognoscibile prin fiorul suprarealist de care sunt străbătute, revelând detalii şi arierplanuri ale condiţiei umane,  hârtia şi tuşul descriu o realitate secundă a subiectului: „Schițele Eglantinei Becheru par să ne vorbească despre un corp cu senzualitatea amputată, dar sensibil mai mult ca oricînd la imposibilitatea atingerii” (Laura Marin, Lector univ. dr., Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii). Spaţiul în care lucrările vor putea fi vizitate, Iconic by Camelia Şucu, îmbină armonios conceptele de artă, design şi posibilităţile interpretării, este un spaţiu al eleganţei diafane, un rai al plăcerilor vizuale, care încadrează perfect ideea Sins&Virtues.

După ce în 2013 a fost artistul vizual selectat pentru inaugurarea celui mai nou spaţiu de cultură alternativă din România, ArtHouse Central, şi după o serie de expoziţii susţinute la Academia Română, Palatul Parlamentului, Kunstbarkeiten-Graz sau Casino Metropolis , vernisajul Sins&Virtues este primul eveniment artistic din acest an care poartă semnătura Eglantinei Becheru.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează