Și în această primăvară se poartă reciclarea

0

În perioada 02–15 aprilie 2014, ECOTIC și Recolamp organizează, alături de METRO Cash & Carry România, campania „Fii eroul nostru! Reciclează! Ecotic și Recolamp te premiază!”,  un proiect dedicat colectării selective a deșeurilor electrice și electronice, bateriilor și acumulatorilor portabili uzați, precum și a becurilor și neoanelor arse.  Concursul se desfășoară în magazinul METRO Băneasa, situat în Șos. București – Ploiești, sector 1, București, iar premiile proiectului sunt 3 televizoare LED Samsung și 6 tablete electronice Acer Iconia.

 metro poster

Campania se adresează clienților METRO Băneasa, organizatorii oferind astfel posibilitatea publicului să se debaraseze, corect și într-un mod prietenos cu mediul, de deșeurile de echipamente electrice și electronice – DEEE, de deșeurile de echipamente de iluminat (excepție făcând becurile cu incandescență), precum și de deșeurile de baterii și acumulatori portabili.

Prin campania denumită „Fii eroul nostru! Reciclează! Ecotic și Recolamp te premiază!”, organizatorii doresc să reamintească populației că gestul colectării selective trebuie să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi, deșeurile depozitate la întâmplare sau necorespunzator, reprezintă un adevarat pericol pentru sănătatea umană, precum și pentru mediul înconjurător. Conform legislației în vigoare, colectarea separată și predarea responsabilă a deșeurilor reprezintă acțiuni pe care inclusiv populația trebuie să le respecte.

Persoanele interesate pot aduce tipurile de deșeuri cuprinse în proiect doar la standul proiectului „Fii eroul nostru! Reciclează! Ecotic și Recolamp te premiază!”, disponibil în incinta magazinului METRO Băneasa.  În schimbul deșeurilor predate, participanții vor primi taloane pentru tombola care va avea loc în data de 17 aprilie, la orele 12.00, în cadrul aceluiași magazin.

Prin tragerea la sorți organizată în cadrul tombolei vor fi desemnați câte trei câștigători ai premiilor puse în joc pentru fiecare tip de deșeu predat în campanie. Astfel, vor fi trei câștigători desemnați prin tragere la sorți, dintre persoanele care au predat deșeuri de echipamente electrice și electronice, trei câștigători pentru baterii și acumulatori uzați și trei câștigători pentru becuri și neoane arse.

Premiile pentru predarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) constau în trei televizoare LED Samsung, iar pentru deșeurile de baterii și acumulatori (DBA), cât și pentru deșeurile de becuri și neoane, sunt puse în joc câte  trei tablete Acer Iconia 7″.

Taloanele de tombolă vor fi acordate după cum urmează:

  • Pentru 1 DEEE predat la standul proiectului în perioada 02 – 15 aprilie 2014, se va acorda 1 talon de participare la tombola pentru DEEE;
  • Pentru 5 baterii și acumulatori portabili uzați, se va acorda 1 talon de participare la tombola pentru DBA;
  • Pentru 5 echipamente de iluminat arse (becuri, neoane, lămpi, etc), cu excepția becurilor cu incandescență, se va acorda 1 talon de participare la tombola aferentă.

Șansele de câștig ale participanților la campanie sunt date de numărul de deșeuri predate.

  • 1 x DEEE = un bilet pentru tombola DEEE – o șansă
  • 2 x DEEE = două bilete pentru tombola DEEE – două șanse
  • 5 baterii portabile = un bilet pentru tombola DBA – o șansă
  • 10 de baterii portabile = două bilete pentru tombola DBA – două șanse
  • 5 echipamente de iluminat arse, cu excepția becurilor cu incandescență = un bilet pentru tombola Surse de iluminat – o șansă
  • 10 echipamente de iluminat arse, cu exceptia becurilor cu incandescență = două bilete pentru tombola Surse de iluminat – două șanse, etc.
  • 5 echipamente de iluminat arse, cu excepția becurilor cu incandescență, 5 baterii portabile, 1 DEEE – un bilet pentru tombola Surse de iluminat, un bilet pentru tombola DBA, un bilet pentru tombola DEEE
  • între 1-4 becuri/ între 1-4 baterii = 0 (zero) bilete pentru tombolele aferente

Cu cât mai multe deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), baterii și acumulatori portabili uzați (DBA) și echipamente de iluminat arse, cu excepția becurilor cu incandescență, aduse la standul dedicat concursului, din magazinul METRO Băneasa, cu atât mai multe șanse de câștig!

Numai împreună putem să ne oferim nouă, precum și generațiilor viitoare, UN MEDIU CURAT!

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 390 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 51.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 8 ani de activitate. Consultanța promptă și specializată oferită producătorilor de echipamente electrice, baterii și acumulatori, este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Despre Recolamp:

Recolamp este o organizaţie non-profit înfiinţată în septembrie 2007, autorizată de Ministerul Mediului, ce are ca membri fondatori companiile: General Electric, Osram România şi Philips România. Misiunea organizaţiei constă în preluarea de la producători a responsabilităţii privind gestionarea deşeurilor de echipamente de iluminat, colectarea şi reciclarea becurilor economice şi a tuburilor fluorescente arse, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei. Mai multe detalii găsiţi pe www.recolamp.ro .

Despre METRO Cash&Carry România:

METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi Piteşti şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro. 

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează