Shakespeare School așteaptă o nouă serie de cursanți dornici să obțină rezultate excelente la limba engleză

0

1 septembrie a deschis porțile celor 3 sedii Shakespeare School din București. Centrul de învățare a limbii engleze, distins cu titlul de Centru de Platină pentru Pregătirea Examenelor Cambridge, a dat START înscrierilor în noul an școlar 2014 – 2015. O nouă serie de cursanți care fac deja parte sau intră pentru prima dată în familia Shakespeare School sunt așteptați, în perioada 1 – 19 septembrie, să își ocupe locurile în grupe.

Pentru părinți, rezultatele școlare ale copiilor sunt foarte importante, însă fiecare își dorește ca cei mici să meargă cu plăcere la cursuri și să învețe cu drag. Pornind de la acest gând, Shakespeare School a creat și a perfecționat, în cei 12 ani de expertiză, propria metodă de predare a limbii engleze, eficientă dar distractivă, prin care învățarea limbii engleze devine o experiență plăcută, iar așteptările părinților sunt transformate în rezultate.

Noul an școlar, 2014 – 2015, îi așteaptă pe cursanții Shakespeare School cu o echipă de profesori foarte bine pregătiți care îi vor îndruma în descoperirea tainelor limbii engleze. Metoda de predare permite copiilor să își atingă potențialul prin alegerea celor mai potrivite activități pentru ei, fie că este vorba de mișcare, muzică sau elemente vizuale. Astfel, cu ajutorul resurselor moderne și variate, orele de curs sunt transformate într-o experiență inedită și interactivă de învățare a limbii engleze: proiecții și diverse activități la tabla interactivă, manuale cu suport audio și video, jocuri și concursuri.

Poza-Adolescenti-Shakespeare-School

Rezultatele Shakespeare School sunt confirmate de procentajul foarte ridicat de promovare a examenelor internaționale de limba engleză. Anul trecut, centrul a înregistrat o rată de promovabilitate a examenelor Cambridge de 96% din cei peste 420 de cursanți, în cazul examenelor Trinity, promovabilitatea fiind de 100% din cei peste 230 de cursanți.

Semestrial, părinții cursanților Shakespeare School sunt informați despre progresul copiilor prin Rapoarte de Progres detaliate, în care este evaluată performanța în funcție de toate criteriile relevante pentru nivelul lor și pentru examenele internaționale pentru care se pregătesc.

Cei care vor ca engleza să devină a doua limbă de conversație a copilului lor pentru a avea, mai târziu, cele mai bune oportunități în viață, un job bine plătit sau șansa de a călători în toată lumea, sunt așteptați să urmeze unul dintre cursurile oferite de centrul de învățare a limbii engleze Shakespeare School. Înscrierea în grupe este deschisă la oricare dintre cele trei sedii, până pe 19 septembrie, iar locurile sunt limitate.

La înscriere, fiecare viitor cursant va beneficia de o testare GRATUITĂ a nivelului de limba engleză și de o consultație cu unul dintre profesorii Shakespeare School pentru a afla care este cursul potrivit pentru el.

Detalii despre programele oferite se găsesc pe site-ul Shakespeare School, la tel: 021.230.2006 sau pe e-mail, la info@shakespeare-school.ro.

Despre Shakespeare School

Shakespeare School este Centru de Platină pentru Pregătirea Examenelor Cambridge și pregătește anual peste 1.800 de copii și tineri (4-25 ani), fiind, totodată, primul și singurul centru din România acreditat pentru organizarea cursurilor Cambridge CELTA pentru profesori. Cu trei sedii în București și o istorie de peste 12 ani, Shakespeare School se mândrește cu mii de cursanți care au făcut performanță în limba engleză, în țară și în străinătate. Modul de predare interactiv, abordarea caldă a profesorilor și măsurarea lunară a rezultatelor definesc metoda Shakespeare School. Centrul oferă cursuri anuale pentru fiecare vârstă și nivel de performanță, cursuri de vară, cursuri pentru examenele Cambridge și IELTS, cluburi de conversație cu profesor nativ. Mai multe detalii, pe www.shakespeare-school.ro.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează