Serile ONG: Cum comunicăm drepturile femeilor?

0

Duminica viitoare, pe 15 martie, Agenția Creionetica vă invită la o nouă ediție a Serilor ONG în cadrul Incubator107, de la ora 19:00, pe Str. Traian, nr. 7. Alături de invitata noastră, Delia Panait, promotoare a drepturilor femeilor și membră a Asociației FRONT, vom discuta despre perspectivele pe care le implică drepturile femeilor, raportându-ne la realitățile globale, dar și la experiențele locale. Cu Andrei Bucureci, art director în Creionetica, vom afla cum ar trebui să abordăm aceste teme sensibile pornind de la niste campanii de succes.

Afis Serile ONG 15 martie

“Make It Happen” este mesajul de anul acesta al Zilei Internaționale a Femeilor. Deși s-au împlinit 104 ani de când umanitatea aniversează data de 8 martie, femeile din întreaga lume nu se bucură pe deplin de drepturile lor, în anumite țări fiind încălcate libertăți fundamentale precum: libertatea de exprimare, alegeri libere în viață, dreptul la sănătate, la siguranță, la educație etc.

În cadrul serii vom parcurge problema feminismului în istorie și ne vom concentra discuțiile pe manifestările contemporane. Întrebarea este “Cum ar trebui să comunicăm subiectele sensibile legate de drepturile femeilor fără a afecta interesele persoanelor care reprezinta cauzele noastre?. Vom analiza campanii de succes din prisma mesajului, identității vizuale și, foarte important, a unei strategii de comunicare.

Participarea implică o donație de 30 ron care va servi organizării logistice oferite de către Incubator107.

Dacă ești interesat de subiect, te rugăm să te înscrii la adresa roxana@creionetica.ro. Trebuie să menționezi în e-mail: numele și funcția, denumirea ONG-ului.

Partenerii media care ne-au adus la tine și pentru care le mulțumim sunt: Gala Societatii Civile, Romania Pozitiva, Deco si Eco, Sapte Seri, Veioza Arte, IQads, Revista de Povestiri, Al Treilea Sector, Imparte, Onlinegallery și LiterNet.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează