Selecția oficială pentru iMapp Bucharest 2015 a ajuns la final!

0

Înscrierile pentru stillMapp Bucharest 2015 continuă până pe 24 august!

Concert Parov Stelar în cadrul evenimentului iMapp Bucharest 2015

Succesul primei ediții a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume, organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, a adus un mare număr de înscrieri la Open Call-ul pentru cea de-a doua ediție, ce va avea loc pe 19 septembrie 2015 în Piața Constituției.

Primul Open Call lansat pe 5 iunie 2015 a fost destinat comunității internaționale de artiști video, inclusiv celor din România. Dintre echipele de artiști din întreaga lume, 37 de proiecte au îndeplinit toate criteriile de selecție, iar 6 echipe de artiști au fost desemnate câștigătoare.

imapp 2015

Echipele finaliste: AVA (Mexic), Dirty Monitor (Belgia), Urbanscreen (Germania), RadugaDesign (Rusia), Light Event Consulting (Franța) și Mindscape (România) vor realiza 6 show-uri a câte 4 minute și 30 de secunde, pe fațada Palatului Parlamentului, în cadrul iMapp Bucharest 2015.

Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest 2015 este următorul: „Elementele” – pământ, aer, apă, foc – elementele primordiale ale căror impuls generativ vor transforma Palatul Parlamentului, printr-un gigantic spectacol de lumină și culoare.

Amploarea evenimentului va fi dată și de alte momente speciale. Seara va începe cu un concert susținut de celebra formație Parov Stelar, în deschiderea cărora vor cânta Șuie Paparude. De asemenea, o trupă de dansatori vor aduce pe scenă o coregrafie luminoasă interactivă, cu ajutorul unor costume inedite ce folosesc becuri cu neon.

Tot pe 19 septembrie, cele mai spectaculoase fotografii selectate în cadrul concursului stillMapp Bucharest 2015 vor fi proiectate pe fațada Palatului Parlamentului. Open Call-ul pentru stillMapp Bucharest 2015 se adresează oricărei persoane cu cetățenie română și este deschis până pe 24 august 2015 fiind un concurs de fotografie deschis publicului larg, cu scopul de a încuraja comunitatea de a participa în mod activ la viața culturală a Capitalei.

iMapp Bucharest este organizat de Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție.

www.imapp.ro

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează