Sebastian Spanache Trio câștigă premiul pentru BEST ALBUM

0
     Albumul „A  Pasha’s Abstinence” a celor de la Sebastian Spanache Trio a fost premiat recent cu titlul de BEST ALBUM 2014 în cadrul galei de decernare a Premiilor Sunete, eveniment aflat la prima ediție și care a avut loc la București în data de 1 noiembrie 2014.
     Alături de albumul trioului de jazz modern, au mai fost nominalizate următoarele materiale discografice: Alexandrina – Flori de spin; Subcarpati – Pielea de gaina; Byron – Melancolic; Grimus – Emergence; Theory of Mind – Theory of Mind; Shadowbox – 100Hz. Voturile au fost acordate de către oameni din industria muzicală românească, de la organizatori de concerte, la manageri și muzicieni, aleși indiferent de stil si preferințe muzicale, marea majoritate a acestora votând “A Pasha’s Abstinence”- Sebastian Spanache Trio – ca fiind BEST ALBUM.
Foto credit: Mihai Surdea.

Foto credit: Mihai Surdea

    “A Pasha’s Abstinence” este al doilea album de studio al artiștilor timișoreni, a fost lansat în luna aprilie a acestui an, printr-un concert inedit, fiind primul concert amplificat cu sistem silent (pe principiul silent disco, cu căști) în România. De asemenea, acesta a beneficiat și de un turneu de promovare, cu concerte în țară dar și în afara ei, mai exact în Budapesta și Szeged. Proaspătul premiat album va beneficia și de un DVD, care va fi lansat în data de 10 noiembrie 2014, numit ‘Live on the Eiffel Bridge’, filmat în timpul concertului de lansare, eveniment care a avut loc într-o locație inedită, pe Podul “Eiffel” din Timișoara. Evenimentul de lansare a acestui DVD, va avea loc duminică, 9 noiembrie, la Electric Theatre, Timișoara. Albumul a fost înregistrat în studioul DSPro din Timișoara, la începutul acestui an. Cele nouă compoziții proprii de pe album se pot asculta și descărca de pe site-ul www.sebastianspanachetrio.com. Varianta fizică a CD-ului este lansată prin casa de discuri Fiver House Records și poate fi achiziționată fie din librăriile Cărturești, fie de pe siteul trioului.

     La sfârșitul lunii noiembrie, Sebastian Spanache Trio va susține o serie de concerte, începând cu București, apoi Cluj, Satu-Mare și terminând în afara țării în Debrecen , Praga și Berlin .
      Sebastian Spanache Trio a luat naștere în a doua jumătate a anului 2011 și este format din Sebastian Spanache (pian, rhodes, wurlitzer), Csaba Sánta (contrabas, chitară bas) și Radu Pieloiu (tobe, percuție). Pentru mai multe detalii despre activitatea trioului până în prezent, vă invităm să vizitați siteul oficial, sau pagina de facebook.
 “Când am aflat vestea parcă nu ne-a venit să credem. Este o veste foarte bună, nu doar pentru noi, ci credem că pentru întreaga scenă de jazz românească. În România anului 2014, titlul de BEST ALBUM, în concurența unor albume din partea unor artiști precum Subcarpați, Alexandrina sau Byron, să meargă spre un album de jazz ni se pare ceva extraordinar și ne bucurăm foarte tare, mai ales că albumul este al nostru! J Mulțumim tuturor celor care au votat!” – Sebastian Spanache Trio

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează