SEARĂ DE FADO de Ziua Naţională a Portugaliei

0

La Sala Radio,

SEARĂ DE FADO de Ziua Naţională a Portugaliei

Pentru a marca la Bucureşti Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului joi, 12 iunie, la Sala Radio, de la 19.00, un concert extraordinar de FADO (gen muzical născut la început de sec. XIX în Portugalia).

No Fado e na Vida (In Fado and in Life – În fado şi în viaţă) este un spectacol inedit conceput de MARTA PEREIRA DA COSTA şi RODRIGO COSTA FELIX, un dialog muzical în care Fado-ul tradiţional se îmbină cu o abordare modernă a genului. Cei doi artişti au apărut pe numeroase scene din Portugalia şi din întreaga lume, dobândindu-şi deja un renume pentru eleganţa şi naturaleţea cu care interpretează atât fado-urile bine cunoscute, cât şi compoziţii originale. Cei doi muzicieni vor fi acompaniaţi de André Moreira – contrabas şi Pedro Pinhal – chitară.

Marta Pereira da Costa este prima şi până acum singura femeie care s-a dedicat profesional artei de interpretare la chitara portugheză, o premieră în istoria muzicii Fado. A studiat chitara cu Carlos Gonçalves, unul din cei mai importanţi chitarişti ai Amáliei Rodrigues. A concertat alături de celebri chitarişti profesionişti, şi alături de interpreţi consacraţi, precum Mariza, Camané şi Carlos do Carmo.

Rodrigo Costa Félix este unul dintre cei mai aclamaţi cântăreţi din noua generaţie de solişti fado, o voce deosebită, remarcată prin lirism şi intensitatea interpretării. Albumul de debut, Fados de Amor, a fost foarte bine primit atât de public, cât şi de critica de specialitate, primind premiul Fundaţiei „Amália Rodrigues” pentru cel mai bun album de fado al anului 2012. Piesa Amigo Aprendiz inclusă pe acest album a fost catalogată de revista americană The Atlantic drept una din cele mai bune balade World Music ale anului 2012.

Pe lângă concerte, Marta Pereira da Costa şi Rodrigo Costa Felix au susţinut şi workshop-uri la universităţi şi licee prin care fac cunoscută muzica Fado, parte a Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO.

Afis Fado

Evenimentul este realizat cu sprijinul acordat de Camões, Instituto da Cooperação e da Língua; EDP Renováveis, Martifer şi Plafar.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează