Se lansează prima ediție a Târgului de Economie Socială

0

SHARE Café și Editura Hecate, structuri de economie socială, organizează Târgul de Economie Socială în perioada 21-22 mai 2016, în spațiul comun din str. Olari 8, sector 2, București.

Târgul de Economie Socială va reuni diverse structuri de economie socială care vor avea oportunitatea de a își prezenta produsele și/sau serviciile, precum și de a împărtăși experiențele lor.

1288-l

Programul celor două zile se adresează atât structurilor deja existente, publicului care dorește să folosească servicii și produse responsabile social, autorităților, precum și celor interesați să contribuie activ sau să afle cum se poate constitui o întreprindere socială.

Târgul va include și două activități distincte: o dezbatere pe tema Economia socială – Nevoi, realizări și provocări, moderată de dna. Ancuța Vameșu, coordonatorul Institutului de Economie Socială – FDSC, cu participanți din partea Reprezentanței Comisiei Europene în România, a SES-urilor, a instituțiilor și ministerelor implicate, potențiali investitori etc. și un atelier de lucru adresat persoanelor sau grupurilor informale care vor să pornească o întreprindere socială. De asemenea, în fiecare zi vă invităm la Poveștile din grădină, într-un spațiu desemnat, pentru împărtășirea unor povești de succes, bune practici, lecții învățate, precum și unor probleme întâmpinate de către actori în economia socială.

Pentru mai multe detalii sau înscrieri, ne puteți contacta la adresa de e-mail targuleconomieisociale@gmail.com sau la tel. 0744 109 396.

Vă așteptăm cu drag,
echipa Share Cafe & Hecate

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează