151
Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Filiala de Sculptură București a Uniunii Artiștilor Plastici, aduce, prin platforma Zilele Sculpturii București, sculptura contemporană pe strada Radu Beller timp de două zile.
Pe 3 și 4 octombrie, strada devine Galeria Beller, un spațiu expozițional temporar în aer liber. Evenimentul aduce sculptura contemporană direct în spațiul public, în afara cadrului obișnuit al unei galerii. Lucrările intră astfel în traseul de zi cu zi al celor care locuiesc, lucrează sau trec prin zonă.
Expoziția reunește 28 de lucrări și instalații semnate de opt artiști: Alin Carpen, Darie Dup, Alexandru Marinete, Alexandru Papuc, Alexandru Ranga, Elena Scutaru, Ovidiu Toader și Victoria Zidaru. Curatoriată de Reka Csapo Dup, selecția a fost construită pornind de la relația dintre lucrări și spațiul stradal.
„Expunerea în exterior, pe carosabil, a impus o anumită scară a sculpturilor și o prezență capabilă să susțină vizual spațiul. În același timp, selecția a urmărit lucrări care propun forme, materiale sau soluții plastice mai puțin convenționale și care pot produce o întâlnire directă cu categorii foarte diferite de public. Pentru că, spre deosebire de spațiul unei galerii, strada nu își selectează privitorii.” , spune Reka Csapo Dup.

Galeria Beller include și standuri dedicate sculpturii de mici dimensiuni, cu lucrări disponibile pentru achiziție. Restaurantele și terasele participante vor completa programul prin traseul „Gustă Beller”, construit în jurul unor procese comune sculpturii și bucătăriei.