Scrisoare deschisă din partea World Vision România adresată primarului Sectorului 5, Daniel Florea

0

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Daniel Florea, Primarul Sectorului 5 al Municipiului București

Fundaţia World Vision România solicită public domnului primar Daniel Florea și Consiliului Local al Sectorului 5 să analizeze cu celeritate și responsabilitate, la nivelul Primăriei Sectorului 5 şi al Şcolii Gimnaziale nr. 136, soluţiile care se pot găsi pentru reluarea activităţii organizaţiei Policy Center for Roma and Minorities și a celei desfășurate de Valeriu Nicolae în Școala Gimnazială nr. 136.

În acest moment, Policy Center for Roma and Minorities se află în imposibilitatea de a-şi derula proiectele. Prin urmare, solicităm declanșarea unui dialog instituțional real cu această organizaţie, care desfăşoară de nouă ani, cu succes, un program de voluntariat pentru copiii din Şcoala Gimnazială nr. 136.

Când s-a alăturat Grupului de Acțiune Locală Sector 5, World Vision a făcut-o cu bună-credință. Am dorit să construim un parteneriat pentru dezvoltarea Sectorului 5, pentru a rezolva problemele comunităţii şi pentru a lucra împreună, cu toate forțele acestor organizații și autorități-membre, pentru copiii vulnerabili, la fel cum o facem de peste 13 ani de prezenţă activă în Sectorul 5.

Fundația World Vision activează din 1990 în România. În acești aproape 30 de ani de activitate, preocuparea noastră cea mai importantă a fost asigurarea bunăstării celor mai vulnerabili copii. Suntem membri fondatori ai Grupului de Acțiune Locală „Împreună dezvoltăm Sectorul 5” (GAL Sector 5), asociație înfiinţată la iniţiativa Primăriei Sectorului 5, și am intrat în această entitate pentru a face o schimbare în bine în viața copiilor din comunitate. Nu avem alte obiective și nu suntem în slujba altcuiva decât a beneficiarilor programelor noastre. Asistăm cu tristețe și revoltă la înlăturarea unor reprezentanți ai societății civile a căror activitate a generat un bine de necontestat în comunitate.

De aceea, domnule primar, vă solicităm respectuos să găsiți o soluție pentru ca Policy Center for Roma and Minorities să poată reveni în spațiul în care își desfășura activitatea. Avem încredere că veţi lua cele mai bune decizii pentru remedierea acestei situaţii, deoarece este loc pentru toate organizațiile de bună-credință care doresc să lucreze în această comunitate.

Cu stimă,

Director Executiv Mihaela Nabăr

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.