Şcoala de Vară la Antipa

0

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani la cea de-a cincea ediție a Şcolii de Vară, un program de vacanţă cu activităţi teoretice şi practice având ca subiect cunoaşterea, prepararea şi conservarea diferitelor grupe de animale după standardele specifice muzeelor de istorie naturală.

scoala de vara antipa 2016

Proiectul îşi propune implicarea copiilor în activităţi de cunoaştere a biodiversităţii şi de ocrotire a mediului, prin însuşirea şi experimentarea practicilor utilizate de către cercetătorii care profesează în domeniul ştiinţelor zoologice.

Modulele se vor organiza în perioada 4 iulie – 9 septembrie 2016, de luni până vineri între orele 10.15 și 12.30 și vor avea următoarea succesiune:

4 – 8 iulie: Modul dedicat studiului insectelor – „Viaţa pe 6 picioare”
Coordonator: muzeograf Alexandra Florina Popa

11 – 15 iulie: Modul dedicat studiului păsărilor – „Lecția de ornitologie de la „Antipa”
Coordonator: Dr. Angela Petrescu

18 – 22 iulie: Modul dedicat studiului plantelor – Arborii în peisajul orașului
Coordonator: muzeograf Mirela Dragoș

25 – 29 iulie: Natura la microscop
Coordonator: Dr. Ana-Maria Krapal
Asistent de cercetare: Larisa-Bianca Cojocaru;
Mihaela Isabela Vadana

1 – 5 august: Studiul felinelor sălbatice
Coordonator: biolog Petre Bogdan Matei

Taxa de participare la oricare dintre programe este de 150 lei/persoana, iar înscrierea copiilor se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro

Parteneri media: EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, IQool, Grădinite.com, GoKID.ro, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează