Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Școala de Activism pentru Cetățenie

0
Centrul Public al Fundației Soros lansează cea de-a treia ediție a Școlii de Activism. Tema acestei ediții este Cetățenia. Dacă vrei să afli mai multe despre Cetățenie tratând subiectul din perspective: juridice, de aparteneță (etnie, simbolistică, istorie), participare publică, migrație, soluție pentru dezechilibrele demografice, înscrie-te până pe 8 aprilie 2013 la cea de-a treia ediție a Școlii de Activism.Convinge-ne în 400 de cuvinte completând acest formular, că îți dorești să participi la Școala de Activism. Această ediție a Școlii de Activism va avea 15 cursanți. Selecția va consta în completarea formularului și un interviu cu cei selectați pentru această probă.

Cursurile vor fi susținute de experți ai Fundației Soros. Durata modulului va fi de 8 săptămâni, fiecare temă va fi abordată teoretic, iar partea practică va fi acoperită de o întânire specială organizată la finalul celor 6 întâlniri teoretice. Școala se va desfășura în perioada 19 aprilie – 13 iunie 2013.

 

Cursurile vor fi dedicate următoarelor teme:

1)      Obținerea cetățeniei – Sergiu Panaite (Fundația Soros România)

2)      Cetățenia din punct de vedere juridic – Andra Bucur (Fundația Soros România)

3)      Cetățenie europeana și diversitate (culturală, etnie) – Iulian Stoian (Fundația Soros România)

4)      Cetățenie și migrație –  Victoria Nedelciuc (Fundația Soros România)

5)      Cetățenie și participare publică – Iulian Stoian și Andra Bucur

6)      Cetățenie și dezechilibre demografice – Victoria Nedelciuc

7)      Sesiune interactivă.

8)      Sesiune interactivă.

 

Structura celui de-al treilea modul al Școlii de Activism constă în 6 cursuri teoretice și două sesiuni de prezentări, reprezentând partea practică a școlii. Cursurile urmăresc familiarizarea cu conceptul de cetățenie, un concept foarte puțin dezbătut și înțeles în România. Crearea unui grup de activiști capabili să folosească un limbaj adecvat și care să dețină noțiuni de bază privind instrumentele de cercetare ale conceptului sunt două dintre obiectivele cele mai importante ale modului dedicat ”Cetățeniei”.

Școala de Activism creează o comunitate de activiști, alcătuită din participanții la precedentele și viitoarele ediții ale școlii organizate de Centrul Public a Fundației Soros, atât cursanți cât și coordonatori.

Dacă vrei sa ne cunoști înainte de înscriere, vizitează-ne la Centrul Public al Fundației Soros (de luni până vineri între orele 14:00 și 20:00) sau scrie-ne un email la: centrulpublic@soros.ro .

Scoala de Activism

Întrebări frecvente: 

1)      Cât durează cursul?

Această ediție a Școlii de Activism va avea opt întâlniri, câte una în fiecare săptămână. Fiecare modul va consta într-o discuție teoretică, interactivă, în cadrul căreia cursanții vor învăța să pună în practică conceptele și normele legate de cetățenie, cu ajutorul coordonatorilor. Durata medie a unei întâlniri va fi de o oră și jumătate. Ziua și ora de începere a cursului vor fi anunțate doar cursanților admiși.

2)      Când vor avea loc întâlnirile?

Întâlnirile vor avea loc seara, pentru a permite accesul la curs și celor care au un loc de muncă sau au cursuri universitare în timpul zile.

3)      Unde se țin cursurile?

Cursurile vor  avea loc la Centrul Public al Fundației Soros din Căderea Bastiliei 33, sector 1, București, zona Piața Romană.

 

4)      La finalul cursului se primește o diplomă?

Cursurile nu sunt recunoscute oficial si nu au valoare de training, însă diploma pe care o veti obține va avea valoarea unei recomandări, dacă doriți să lucrați în mediul nonguvernamental.

5)      De câte ori trebuie să vin la cursuri?

Ideal ar fi ca cei admiși să participe la toate întâlnirile, pentru că astfel considerăm că este corect față de cei pe care nu îi vom invita la curs. Vă asigurăm că toate temele vor fi la fel de interesante.

6)      Există o taxă pentru a participa la acest curs? 

Nu se percepe nicio taxă pentru acest curs.

7)      Trebuie să fiu student pentru a mă înscrie la aceste ateliere?

Nu.

8)     Există limită de vârstă pentru participare?

Nu.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.