Schimbări importante pe piaţa forţei de muncă. Cum să obţii jobul dorit?

0

Angajatori de TOP se apropie! Vineri şi sâmbătă, pe 14-15 octombrie, cei care sunt în căutarea unui job, pot participa la cel mai mare târg de carieră. La eveniment sunt aşteptaţi peste 10 000 de profesionişti, studenţi şi proaspăt absolvenţi care pot interacţiona cu reprezentanţii celor 100 de companii participante.

img2-angajatori-de-top

De ce  le recomandăm celor care sunt în căutarea unui job să participe la Angajatori de TOP? Pe lângă faptul că au ocazia să discute direct cu echipa de HR şi să cunoască o parte dintre potenţiali viitori colegi, perspectivele de dezvoltare în carieră, poziţiile deschise şi proiectele pe care pot lucra în cadrul companiei, mai jos am listat 5 motive pentru care le recomandăm celor care sunt în căutarea unui job să îşi noteze în agenda prezenţa la Angajatori de TOP:

  • Diversitatea companiilor prezente, 100 de companii cu planuri de recrutare în domenii de activitate, precum: IT&C, Servicii şi BPO, Financiar-Bancar, FMCG, Retail, Inginerie şi Automotive, Turism, Juridic, Management – Consultanţă, Marketing, PR, Producţie, Resurse Umane, Vânzări etc.
  • Posibilitatea să aplice la 5000 de joburi şi oportunităţi de carieră pentru profesionişti, absolvenţi şi studenţi;
  • Pentru candidaţii juniori sunt deschise 450 de poziţii în cadrul programelor de internship& trainee, stagiilor de practică;
  • Participarea gratuită, în baza preînscrierii la 31 de workshopuri şi conferinţe;
  • Sesiuni gratuite de consiliere în carieră oferite la standul CV Experts de specialişti în recrutare cu peste 10 ani de experienţă;

Schimbări importante pe piaţa forţei de muncă

Un specific al pieţei de recrutare, observat de noi în ultimele luni, este acela că angajatorii au planuri de dezvoltare şi extindere a numărului de angajaţi din România. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, nevoia de recrutare a crescut, iar accentul este atât pe recrutarea de candidaţi experimentaţi, dar şi de tineri absolvenţi şi persoane entry-level, aspect confirmat şi de cele 100 de companii prezente la Angajatori de TOP Bucureşti.

 „Cred că în ultimii ani, domeniul recrutării a trecut printr-un proces intens de digitalizare, dacă acum 5 ani candidatul îşi trimitea cv-ul pe e-mail, acum aplică direct pe reţelele online (fie ele de socializare sau profesionale) iar această schimbare impune şi candidaţilor dezvoltarea următoarelor abilități: proactivitate, deschidere şi flexibilitate faţă de domeniul care îi interesează precum şi capacitatea de a folosi toare resursele de care dispun pentru a evolua constant” – Stan Iuliana, Manager Recrutare, CGS România.

„Deşi cererea este foarte mare, spre deosebire de numărul de candidaţi interesaţi de un job, un alt criteriu pe care candidaţii trebuie să îl ia în considerare este că şi cerinţele posturilor sunt mai mari. Joburile sunt din ce în ce mai nişate, mai specializate. Aşadar, un candidat trebuie să analizeze cu atenţie spcificațiile profilelor, şi să încerce să înţeleagă aşteptările companiei şi nevoia acestora şi bineînţeles să dezvolte aptitudinile necesare” – Slincu Iulia, Operations Lead, I FUTURE NXT.

„Ne găsim într-un moment în care, cel puţin în oraşele mari, candidaţii sunt cei care „deţin puterea” pentru că sunt foarte multe oferte de muncă, ceea ce le permite să fie foarte selectivi şi aibă cereri ridicate. Totuşi acest lucru nu garantează candidaţilor evoluţia profesională şi dezvoltarea unei cariere, ci obţinerea unui job. Ulterior, noul coleg trebuie să confirme selecţia şi angajarea prin performanţă ridicată, spirit de echipa şi implicare” – Arion Ana, Talent&Selection Coordinator, UPC România.

Cum se pot pregăti cei care vor fi prezenţi la Angajatori de TOP? Le recomandăm vizitatorilor să descarce CV-ul Barcode pe care îl pot accesa din contul lor pe www.hipo.ro. Cu un singur CV pot aplica la toate joburile deschide de companiile prezente.

Care sunt sfaturile companiilor pentru candidaţii cu experienţă care vor să schimbe domeniul de activitate? În momentul în care îşi schimbă domeniul de activitate, un profesionist trebuie să îşi seteze corect aşteptările cu privire la noua experienţă şi să fie conştient de noua etapă de dezvoltare profesională în care a intrat. Companiile au câteva recomandări pentru cei care sunt în această poziţie, iar câteva dintre acestea sunt:

–             să urmeze un curs în domeniul de care este interesat. Acesta îi oferă posibilitatea de a se confrunta cu studii de caz, proceduri sau sisteme specifice şi în acest mod îşi poate face o idee despre compatibilitatea sa cu noua arie profesională;

–             să fie deschişi către nou şi motivaţi în a se perfecţiona;

–             să îşi creeze un CV bine structurat în care să detalieze activităţile / proiectele în care a fost implicat;

–             să pună accentul pe aptitudinile transferabile care au putut fi folosite în noua poziție. Reevaluarea capacităţilor şi privirea de ansamblu asupra întregii situaţii sunt apreciate de angajatori.

În privinţa candidaţilor care sunt la începutul carierei, angajatorii au o serie de sfaturi, iar câteva dintre recomandările pe care le au pentru candidaţii fără experienţă care îşi doresc să obţină un job sunt:

–             să aplice pentru un internship (periodic organizăm internship-uri în toate departamentele), iar astfel să se familiarizeze cu mediul corporate, să îşi clarifice obiectivele profesionale viitoare;

–             sa îşi arate entuziamul şi atitudinea pozitivă şi să scoată în evidenţă eventualele activităţi extracurriculare care-l pot diferenţia faţă de ceilalţi candidaţi;

–             să fie conştient de atuurile pe care le are (limbi străine cunoscute, diverse proiecte din perioada studiilor, din care să reiasă diverse abilități: comunicare, capacitatea de a prioritiza taskurile etc);

–             pe lângă un CV bine structurat este foarte important să completeze o scrisoare de intenţie personalizată în care să explice de ce îşi doreşte poziţia respectivă;

Care sunt cele 100 de companii care vor fi prezente vineri şi sâmbătă la Sala Palatului?

ele 100 de companii prezente la târgul de carieră Angajatori de TOP sunt organizații multinaţionale şi locale, angajatori care au stabilită strategia de recrutare şi planurile de dezvoltare pentru următoarea perioadă. Majoritatea angajatorilor sunt companii mari, cu expunere internaţională şi birouri în diferite colţuri ale lumii, companii care sunt recunoscute la nivel global pentru implicarea lor în dezvoltarea de instrumente de resurse umane utilizate în cadrul companiei. Câțiva dintre angajatorii prezenţi la această ediţie sunt:

  • Automotive: Federal-Mogul Motorparts, Grup Renault Romania;
  • Financiar-Bancar: BCR, Raiffeisen Bank, NN, Societe Generale European Business Services;
  • Outsourcing: Allianz Managed Operations and Services SE München, Accenture Operations, Allianz Worldwide Partners, Automatic Data Processing (ADP), British American Tobacco, Competence Call Center, Computer Generated Solutions Romania, DB Schenker SSC, Genpact, Hewlett Packard Enterprise, Johnson & Johnson, Mood Media, Schneider Electric, TELUS International Europe, Temenos, Wipro Business Process Services, Xerox;
  • Agenții de recrutare: Adecco, Ranstand Romania;
  • FMCG: Henkel, L’Oréal Romania, McDonald`s Romania, MOLSON Coors BREWING COMPANY, Philip Morris Romania, Reckitt Benckiser;
  • IT&C: Accenture Technology, Amber Studio, BearingPoint România, DB Global Technology, Dell, Luxoft, Microsoft, Misys Financial Software, PTC, Softvision, Stefanini România, Teamnet, UniCredit Business Integrated Solutions, Veam Software;
  • Telecom: Huawei, TELEKOM România, UPC, Vodafone Romania, Vodafone Shared Services Romania;
  • Retail: Kaufland România, Carrefour, JYSK, Lidl Romania, Pepco;
  • Turism si Servicii Hoteliere: AMOMA.com, G2Travel, Therme Bucuresti, RIN Hotels.

„Echipa noastră va fi prezentă săptămâna aceasta în cadrul evenimentului Angajatori de TOP unde ne-am propus să surprindem tânăra generație cu joburi diverse și programe de dezvoltare. Astfel,  orice candidat care va interacționa cu colegii noștri va descoperi atributele unui Angajator de TOP care investește în mod activ în formarea angajaților săi printr-o serie de instrumente recunoscute, inclusiv prin certificările primite la nivel internațional de la institute de specialitate. Te așteptăm la standul Kaufland pentru a afla cum poți face parte din echipa noastră!”- Estera Anghelescu, Recruiting, Engagement & Employer Branding Director Kaufland România.

„Această toamnă este una esențială pentru Lidl, datorită deschiderii celui de-al patrulea centru logistic din țară la Lugoj. Ca atare, oferta noastră de joburi în zona de vest a României și nu numai este cu atât mai complexă. Căutăm viitori colegi care să mențină standardul de excelență care ne-a consacrat: interesați de o carieră în retail, motivați de oportunități de dezvoltare, de un angajator care investește continuu în evoluția lor și de pachete salariale atractive și pregătiți să facă performanță. Evoluția Lidl aduce în această toamnă o schimbare și la nivelul imaginii noastre de angajator. Lansăm o nouă campanie, al cărei slogan, <<Lidl. Oameni surprinzători. Cariere surprinzătoare.>> demonstrează poziționarea angajaților noștri ca oameni aflați într-o continuă dezvoltare, care surprind în permanență prin competențele și prin potențialul lor” – Alina Leonte, Manager Recrutare Lidl România.

Accesul la Angajatori de TOP București este gratuit în baza CV-ului Barcode descărcat pe www.hipo.ro şi va fi permis vineri, 14 octombrie, în intervalul 10.00-18.00 şi sâmbătă, 15 octombrie, în intervalul 10.00-17.00, la Sala Palatului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează