Satul românesc medieval își redeschide porțile în Piața Constituției!

0

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, va relua unul dintre cele mai așteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri: Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru – producția-eveniment care își propune să readucă la viață satul medieval și tradiția populară românească. Evenimentul se desfășoară în Piața Constituției din București în perioada 22 – 26 august 2018, între orele 10:00 – 22:30.

Publicul de toate vârstele este invitat să descopere cum se trăia în țara noastră în secolul al XIV-lea, în vremea lui Vlaicu Vodă (Vladislav I), domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. Satul medieval își va deschide porțile în plin centru al Capitalei, unde toți cei care îi vor trece pragul vor avea ocazia să îl exploreze, ca într-un decor de film și să participe la activități meșteșugărești străvechi specifice epocii. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meștesugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș) – reconstituite în mărime naturală –, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) vor recompune atmosfera fascinantă a satului medieval. Publicul de astăzi va avea astfel șansa unică de a pătrunde dincolo de povestea desprinsă din paginile istoriei și de a o vedea transpusă în plan concret, în cele mai mici detalii.

Începând cu ora 21:00, publicul va descoperi povestea captivantă a lui Vlaicu Vodă, într-un spectacol ce surprinde acele jocuri de putere care au marcat parcursul social, politic și religios al țării noastre de-a lungul secolelor. Povestea îi are ca protagoniști pe Vladislav I, apărător al independenței politice și religioase aȚării Românești, și pe Doamna Clara, mama sa vitregă, reprezentanta politicii maghiare expansioniste.

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, propune, astfel, o adevărată lecție de istorie interactivă pentru toate generațiile. Un prilej pentru spectatorii de toate vârstele de a decoperi tradițiile specifice lumii rurale, dar și de a reflecta asupra legăturilor profunde dintre prezentul și trecutul istoric al neamului românesc, producția-eveniment Vlaicu Vodă reprezintă totodată și ocazia de a cunoaște istoria într-un mod cât se poate de personal.

Intrarea publicului în satul medieval este liberă, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Accesul la spectacolul Vlaicu Vodă se face pe baza unei rezervări prealabile, pe website-ul https://www.bilet.ro/.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR DIN SATUL MEDIEVAL
PIAȚA CONSTITUȚIEI | 22 – 26 AUGUST 2018

10:30 – 12:00 – Ateliere

Prezentarea echipamentului militar

  • Olărit
  • Pielărie
  • Țesătorie
  • Jocuri medievale

12:30 – 14:00 – Ateliere

  • Pictură pe scuturi
  • Înghețată artizanală
  • Păpuși pe linguri de lemn
  • Dansuri medievale
  • Competiție între străjeri

14:30 – 16:00 – Ateliere

  • Olărit
  • Pielărie
  • Țesătorie
  • Păpuși pe linguri de lemn

Prezentarea echipamentului militar

16:30 – 18:00 – Ateliere

  • Pictură pe scuturi
  • Înghețată artizanală
  • Dansuri medievale
  • Jocuri medievale
  • Turnir

21:00: Spectacolul Vlaicu Vodă

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează