Sărbătoare la Palatul Elisabeta de Ziua Internațională a Copilului

0

Duminică, pe 28 mai, peste 2.000 de invitati, copii, parinți, bunici și profesori, au fost invitați să sărbătorească Ziua Internațională a Copilului în grădina Palatului Elisabeta, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta. Porțile Palatului s-au deschis pentru micii invitați care au participat la un eveniment inedit oferit de Fundația Principesa Margareta a României.

_ANG2384

Grădina Palatului Elisabeta a devinit un tărâm al jocului și al copilăriei. Pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, Fundația Principesa Margareta a României a dedicat micilor invitați momente artistice speciale, precum recitalul de harpă și canto sau spectacolul de balet. Demonstrațiile de percuție, scrimă sau karate, atelierele de meșteșuguri sau coronițe din flori, precum și expoziția de costume ale personajelor de poveste au facut deliciul celor mici. În cadrul evenimentului, participanții au putut vedea o expoziție de fotografie cu imagini din copilăria Principesei Margareta alături de familie. Evenimentul a reunit prieteni, susținători, precum și copii din proiectele sociale ale Fundației Principesa Margareta a României.  Principesa Moştenitoare Margareta a luat parte, alături de copii, la atelierele de creație și urmărește demonstrațiile oferite de ansamblurile de copii.

Abordarea intergenerațională, specifică tuturor programelor sociale și educaționale derulate de Fundația Principesa Margareta a României, a fost ilustrată într-o manieră experiențială în cadrul unui atelier intergenerațional, la care au fost încurajați să participe copiii alături de bunicii lor. Energia și entuziasmul copiilor s-au completat aici cu experiența și îndemânarea celor vârstnici.

  “Dintotdeauna Fundația Principesa Margareta a României a fost preocupată să îmbunătățească condițiile de viață ale copiilor aflați în situații dificile de viață și să le faciliteze accesul la educație. Peste 1000 de copii din toată țara sunt ajutați în fiecare an prin programele noastre sociale“,  declară Mugurel Mărgărit Enescu – Director Executiv al Fundației Principesa Margareta a României.

De-a lungul celor 27 de ani de existență, Fundația Principesa Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psiho-socială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii, precum și Fondul Special pentru Copii pentru a preveni abandonul școlar.

Momentele artistice la scenă sunt oferite de tinerii muzicieni bursieri ai Fundației – Martiniana Antonie (mezzo-soprană),  George Ionut Vîrban (tenor), Miruna Iancu (soprană), micile balerine ale Școlii de balet Jaquline si elevii Colegiului Național George Enescu –   Daria Batschi si Andrei Olaru (harpă).

Ziua Copilului la Palatul Elisabeta este organizată cu sprijinul partenerilor educaționali: Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Opera Comică pentru Copii, Colegiul Național George Enescu, Fundația Calea Victoriei, Hobby Art, Școala de balet Jaquline, Federația Română de Karate, Federația Română de Aeromodelism, Federația Română de Scrimă.

Au contribuit sponsorii: Fundația Vodafone România, BRD Groupe Societe Generale, RSM Scot, Fundația Policlinicile Sociale Regina Maria, Carrefour România, Residence Hotels, City Grill, Alite Art Gallery, Albalact, Angelli, Mega Image, Casa Retro, Olla Floral, Corso, Lipton, VelPitar,  Cumpana.

Despre Fundaţia Principesa Margareta a României

Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I. Pentru detalii accesaţi: www.fpmr.ro

Despre Ziua Internationala a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine. În România, Ziua Internațională a Copilului este marcată printr-o serie de evenimente speciale, care încep cu câteva zile înainte și continuă și după 1 iunie și la care sunt invitați deopotrivă cei mici și cei mari pentru a se bucura împreună

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează