Saptamana Internationala a Muzicii Noi la Sala Radio

0

Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio se alătură Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi (SIMN), ediția cu numărul 27, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii contemporane din România.

Afis Orchestrele Radio Simn 2017

Organizată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, SIMN se desfășoară în intervalul 21 – 28 mai a.c. și prezintă concerte de muzică de cameră, orchestrale, cu o componentă multimedia sau electronică, recitaluri instrumentale sau de lied, cu intenția de a oferi publicului o incursiune în cele mai recente tendințe internaționale din zona muzicii contemporane.

Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Națională Radio vor prezenta două concerte pe agenda SIMN. Primul va fi susținut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, 24 mai, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, cu participarea soliștilor Alexandru Matei (gonguri), Cristian Miclea (clarinet) și Fernando Mihalache (acordeon). Programul serii va cuprinde o selecție de piese semnate de Petru Stoianov, Maia Ciobanu, Mihnea Brumariu (primă audiție), George Balint (primă audiție) și Aurel Stroe (primă audiție).

Cel de al doilea concert înscris în programul SIMN va fi susținut de Orchestra Națională Radio vineri, 26 mai 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, cu participarea pianistei Diana Moș, a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu și a Corului Academic Radio, condus de dirijorul Ciprian Țuțu. Programul serii va cuprinde două piese în primă audiție, semnate de Mihai Măniceanu (Concert pentru vioară și orchestră) și Adrian Iorgulescu (Concert pentru flaut și orchestră) și se va încheia cu Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti, de Aurel Stroe.

 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează