Salonul Sticlei 2013

0
Marcând existența neîntreruptă a douăzeci și cinci de ediții, Salonul Sticlei se deschide anul acesta în 14 iunie pe durata a două săptămâni în spațiul prețios și neconvențional pentru o galerie de artă așa cum eram obișnuiți, în clădirea ce aparține Ordinului Arhitecților din România, aflată în strada Pictor Arthur Verona, nr. 19, sector 1 București. Organizat fiind deUninunea Artiștilor Plastici din România, Filiala de Arte Decorative București, cu sprijinul Ordinului Arhitecților și al sponsorilor / Karl Heinz Dietrich, Tuca&Zbarcea, Lamdro si Galeria Ancora /, expoziția reunește lucrările a peste 40 de artiști sticlari, unii foarte tineri, încă studenți în ultimul an de studiu, masteranzi ai Universității Naționale de Arte București, Secția Sticlă, absolvenți ai acesteia, invitați, precum și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din București și din țară. 
Ca de fiecare dată artiștii sticlari surprind cu lucrările lor prin diversitatea soluțiilor și metodele de prelucrare, dar și a ideilor exprimate prin intermediul sticlei, acest spectaculos și nobil material ce ii unește și diversifică în creație.
Expoziția se dorește a fi un dialog între generații și continuarea unei tradiții dobândite în timp, iar dorința de a menține vie această tradiție în contextul zbuciumat al existenței cotidiene se regăsește în puterea de adaptare la condițiile din ce în ce mai dure de practicare a acestei meserii. Lucrările expuse sunt dovada că există resurse artistice și ingeniozitate în soluții, astfel ca fenomenul sticlăriei artistice să fie o certitudine și în viitor să fie parte integrantă a manifestărilor cultural artistice bucureștene.
Vernisajul va avea loc vineri 14 iunie – ora 18.00, iar deschiderea va fi facuta de criticul de arta Aurelia Mocanu.
Poster Salonul Stclei 2013
Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează