Salonul BD „Povești din București în Benzi Desenate”, la a patra ediție

0

Organizat de Muzeul Municipiului București și aflat la a patra ediție, Salonul BD – “Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate” va avea vernisajul miercuri, 7 iunie 2017, ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr.151), loc care va găzdui expoziția în perioada 7 iunie – 31 august 2017.

Afis Salon Banda Desenata_7 iunie-31 august 2017
Conceptul acestui salon aparţine istoricului dr. Adrian Majuru şi autorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, având ca invitaţi și anul acesta autori consacrați și debutanți ai BD-ului românesc.
În premieră, elevi de la American International School of Bucharest, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” din București, îndrumați de profesorii de desen, au participat la concursul “Povești din București în Benzi Desenate”. Cele mai bune lucrări vor fi incluse în expoziție și, ulterior, vor ramâne în colecția Muzeului Municipiului București.
Misterioasele povești ale Bucureștiului de ieri și de azi, prezentate într-o altă manieră, cea a benzilor desenate, invită trecătorul să redescopere frumusețea orașului în care trăiește sau pe care îl vizitează.
Identitatea Benzii Desenate românești riscă să se piardă din cauza unui puternic curent de comercializare a Benzii Desenate internaționale. Desfășurat în fiecare vară la Muzeul Municipiului București, salonul are ca scop principal promovarea autorilor BD din România.

Salonul va include prezentări de carte și o Şcoală de Vară. Programul complet va fi prezentat pe pagina de Facebook a evenimentului.

Detalii despre evenimentele organizate de Muzeul Municipiului București: https://www.muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează