Sacoșa de primăvară de la Atelierul de pânză

0

De obicei, cu un nou sezon se anunță noi tendințe vestimentare. Dar mai există o întrebare la fel de importantă ca: ce purtăm  primăvara aceasta? Ea este: în ce purtăm lucrurile de zi cu zi? Indiferent de tendințele sezoniere, există obiecte care sunt alături de voi  pentru că sunt trainice și pentru că fac bine. Un astfel de obiect este noua sacoșă de primăvară de la Atelierul de pânză, atelierul social al celor de la ViitorPlus.

Cu două desene vesele care se potrivesc cu transformările de primăvară, sacoșa vă însoțește fidelă peste tot pentru a transmite un mesaj pozitiv: un lucru util dintr-un atelier social inseamnă: un mijloc de transport de încredere, un material pe care îl poți personaliza și care este prietenos cu mediul, un mic sprijin pentru persoanele aflate în dificultate care lucrează sacoșele în atelier. Cu un bumbac netratat, neînălbit și nevopsit, biodegradarea este asigurată și se poate renunța ușor la pungile de plastic.

Sacoșa de pânză poate fi găsită în Librăriile Humanitas, benzinăriile OMV din toată țara, băcănia Coco, ceainăria Serendipity din București. Pentru cei care vor să  fie cât mai aproape de acest proiect, suntem ușor de găsit pe facebook http://www.facebook.com/atelieruldepanza, iar cei care doresc să se implice direct pot afla mai multe despre unitatea noastră protejată.

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează